FMI vrea măsuri care să compenseze veniturile pierdute prin amânarea accizei la carburanţi

Postat la 23 decembrie 2013 61 afişări

FMI consideră că sunt necesare măsuri care să compenseze veniturile pierdute de stat prin amânarea creşterii accizei la carburanţi, iar o misiune a Fondului se va afla la Bucureşti în luna ianuarie pentru discuţii cu autorităţile, vizând combinarea primelor două evaluări ale acordului stand-by.

FMI vrea măsuri care să compenseze veniturile pierdute prin amânarea accizei la carburanţi

 "Pentru a asigura atingerea ţintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesară adoptarea unor măsuri care să compenseze veniturile pierdute în urma amânării cu trei luni a majorării accizei la carburanţi. Autorităţile au cerut discutarea unor astfel de măsuri în luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizată combinarea primelor două evaluări ale programului economic susţinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizită la Bucureşti în luna ianuarie", potrivit unei declaraţii de presă transmisă luni de reprezentantul rezident al FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa.

FMI a salutat, de asemenea, promulgarea bugetului de stat pe 2014 de către preşedintele Traian Băsescu, considerată "un pas binevenit"

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/fmi-vrea-masuri-care-sa-compenseze-veniturile-pierdute-prin-amanarea-accizei-la-carburanti-11811575
11811575
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.