Craciun fericit!

Ford a livrat o flotă de 50 de unităţi din utilitara Transit special echipate pentru Poliţia de Frontieră

Autor: Bogdan Alecu Postat la 18 septembrie 2020 793 afişări

Ford a livrat o flotă de 50 de unităţi din utilitara Transit special echipate pentru Poliţia de Frontieră

Ford România a livrat astăzi primele trei unităţi ARTEMIS-RO pe bază de Ford Transit din lotul în curs de livrare către Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, parte a unui proiect care a început în urmă cu aproape doi ani.

Primele unităţi au fost livrate în cadrul unui eveniment găzduit la Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti de către ambasadorul SUA Adrian Zuckerman, şi în prezenţa Premierului României, Ludovic Orban

Proiectul este rezultatul unei colaborări între inginerii Ford care au lucrat la adaptarea modelului, dealerul Ford- Transit Center Ţiriac Auto şi compania Pro Optica pentru integrarea modelului Ford Transit în structura complexă a proiectului pentru Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

“Acest proiect este încă o dovadă a lucrului eficient în echipă şi suntem bineînţeles deosebit de mândri pentru modul în care el a fost gestionat. Ne dorim să vedem cât mai multe modele Ford, nu doar în flotele entităţilor private, dar şi la cele ale statului, cu atât mai mult cu cât producem la Craiova unele dintre cele mai apreciate şi avansate SUV-uri ale momentului“, a declarat Cristian Prichea, Director General, Compania Naţională de Vânzări Ford.

Aceasta este prima flotă Ford cumpărată în ultimii ani de către statul român.

"Mă bucur că Ford, un lider mondial de anvergură în tehnologia auto, a fost ales pentru a furniza vehiculele sale inovatoare către instituţiile de ordine publică şi siguranţă din României", a spus ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman. "Poliţia de frontieră română este un partener esenţial al guvernului Statelor Unite ale Americii în combaterea infracţiunilor transnaţionale, iar noile caracteristice ale acestor vehicule vor face operaţiunile lor viitoare mult mai eficiente", a mai declarat Excelenţa sa, Adrian Zuckerman.

Produsul a fost construit urmărind cerinţele formulate de specialiştii din domeniul tehnic şi operaţional ai beneficiarului. Proiectul de amenajare, sistemul optronic de supraveghere cu cameră termală, calculatorul şi aplicaţia software de supraveghere şi lucru cu hărţile sunt concepute şi realizate în România de către Pro Optica S.A. Autovehiculul de bază şi display-urile militare sunt produse ale companiilor americane Ford şi respectiv Vartech.

Produsul a parcurs toate verificările de pre-recepţie şi până astăzi au fost recepţionate un număr de 16 produse, care au intrat deja în serviciu/misiune.

Pro Optica S.A. a produs şi livrat în ultimii 10 ani un număr de peste 100 astfel de produse în România şi Ungaria, care îşi desfăşoară misiunile pe frontiere”, a declarat Marinică Mîrzu, Directorul General ProOptica.

Cele 50 de unităţi Ford Transit sunt propulsate de motorul EcoBlue 2.0 170 CP, şi echipate cu sistemul de Tracţiune Integrală Inteligentă ce oferă performanţă îmbunătăţită în condiţii dificile de utilizare. Atunci când este cuplat, sistemul creşte automat cuplul transmis roţilor cu cea mai mare aderenţă. Acest sistem este potrivit pentru serviciile de salvare şi pentru companiile care lucrează frecvent pe teren accidentat.

În primele opt luni ale acestui an, conform datelor oferite de către DRPCIV, Ford continuă să rămână lider de piaţă pentru vehiculele comerciale, cu o cotă de piaţă de 14.65% şi un număr de 2000 de vehicule comerciale înmatriculate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
model,
sistem,
vehicule,
ambasadorul sua,
america

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.