Forţa Dreptei îi cere Avocatului Poporului să atace la CCR supraimpozitarea contractelor part-time
Formaţiunea condusă de Ludovic Orban, Forţa Dreptei, îi cere Avocatului Poporului, Renate Weber, să atace la Curtea Constituţională a României (CCR) Ordonanţa Guvernului 16/2022, care prevede, printre altele, supraimpozitarea contractelor part-time.
„Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022 trebuie oprită. Conţine prevederi neconstituţionale afectând, în mod direct, dreptul la muncă şi dreptul de acces liber la o activitate economică. Forţa Dreptei a depus joi o solicitare la Avocatul Poporului prin care ii cerem ca, în temeiul prerogativelor sale legale, să atace la Curtea Constituţională Ordonanţa Guvernului nr. 16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, supra-impozitarea contractelor part-time încalcă dreptul constituţional la muncă drept garantat prin art. 41, alin. (1) din Constituţia României, în sensul că mărind sarcina fiscală aflată în atribuţia angajatorului, va putea induce, situaţii de încetare a acestor contracte de muncă ale angajaţilor.
„Persoanele care nu-şi pot permite să muncească decât sub această formă juridică nu vor mai găsi cu uşurinţă un loc de muncă. Totodată, se încalcă şi principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale şi principiul egalităţii în faţa legii. Reglementarea activităţii microîntreprinderilor şi regimul fiscal aplicabil acestora îngrădeşte dreptul de a avea acces liber la desfăşurarea unei activităţi economice respectiv la libera iniţiativă, drepturi garantate de art. 45 din Constituţia României. La fel ca restul societăţilor private, şi microîntreprinderea trebuie să aibă libertatea de a-şi organiza activitatea după cum consideră că îşi atinge mai bine obiectivele. Impozitării veniturilor din activităţi independente şi a veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală încalcă principiul egalităţii în faţa legii, garantat de art. 16, alin. (1) din Constituţia României precum şi principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale (art. 56, alin. (2)). Contribuţiile de asigurări sociale şi cele de asigurări sociale de sănătate trebuie plătite în funcţie de veniturile efectiv încasate, nu în funcţie de praguri subiective, stabilite fără nicio justificare intrinsecă. Ordonanţa Guvernului a fost emisă cu nesocotirea interdicţiei constituţionale de a reglementa în domeniile rezervate legilor organice, precum şi cu încălcarea vădită a prevederilor Constituţiei care fac referire la faptul ca prin ordonanţe nu pot fi afectate îndatoririle cetăţenilor. Guvernul, în disperarea lui de a face rost de bani la buget, a călcat Constituţia în picioare, lovindu-i, din nou pe cei care muncesc, pe cei care au iniţiativa şi cei care dispun de bunurile lor”, se menţionează în comunicat.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro