Francul s-a întărit miercuri în raport cu euro şi a depăşit pragul de 1 euro

Autor: Marius Oncu Postat la 21 ianuarie 2015 72 afişări

Francul elveţian s-a întărit miercuri în raport cu moneda europeană şi a depăşit din nou pragul de 1 euro, în timp ce leul şi-a revenit uşor, iar cursul a coborât sub 4,51 lei/euro, după ce din piaţa interbancară locală s-a retras un jucător străin mare care a ţinut cursul sus în şedinţa de marţi.

În jurul orei 16:30, euro era tranzacţionat între băncile comerciale la 4,5067 lei/euro, faţă de 4,5125 lei/euro în tranzacţiile de la finalul zilei precedente.

"Cei care au vândut euro au fost şi români şi străini. Leul a preluat direcţia zlotului şi a forintului şi s-a întărit în raport cu moneda europeană. Din piaţă a dispărut un jucător mare de afară, care marţi a cumpărat euro. Francul s-a apreciat şi pare că îşi caută în continuare un nivel de suport", a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.

La aceeaşi oră, francul elveţian era cotat pe pieţele externe în urcare, la 1,0026 euro/franc.

Cotaţiile de 0,997 franci/euro şi de 4,5067 lei/euro disponibile la momentul respectiv împlică un curs de 4,5203 lei/franc, peste referinţa record anunţată miercuri de Banca Naţională a României (BNR), de 4,5054 lei/franc.

Francul a deschis dimineaţă sub pragul de 1 euro, dar apoi a început să se aprecieze şi la mijlocul zilei se situa la paritate cu moneda europeană. Tranzacţiile au oscilat miercuri între un minimm de 0,9867 euro/franc şi un maxim de1,033 euro/franc.

Volumele din piaţa interbancară locală s-au situat în media zilnică, iar operaţiunile au fost perfectate între un minim de 4,5067 lei/euro şi un maxim de 4,5140 lei/euro, atins în prima tranzacţie a zilei.

În regiune, forintul s-a întărit cu 0,3% faţă de euro, iar zlotul cu 0,4%.

Cursul pentru franc anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut miercuri cu 1,6% şi a atins un nou maxim, de 4,5054 lei/franc, după ce marţi a scăzut şi a pus capăt unei serii de trei şedinţe succesive de valori record, în timp ce euro a urcat cu 0,73 bani, la 4,511 lei, iar dolarul a atins un nou record, la 3,8989 lei.

Francul s-a apreciat puternic începând de joia trecută, când banca centrală a Elveţiei a decis să renunţe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro. Comparativ cu nivelul de miercuri, francul a crescut cu 20,4% în raport cu leul.

La momentul publicării referinţei de către BNR, cursul se situa pe pieţele externe la 1,0004 franci/euro.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Ratele medii ale dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi se află marţi la 0,05% - 0,42% pe an, comparativ cu 0,05% - 0,41% pe an marţi.

Ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână se situează la 0,1% - 0,58% faţă de 0,11% - 0,59% pe an în zua anterioară.

Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a coborât la 1,58% pe an, de la 1,59% pe an marţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CURS,
ÎNCHIDERE,
/actualitate/francul-s-a-intarit-miercuri-in-raport-cu-euro-si-a-depasit-pragul-de-1-euro-13778987
13778987
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.