Fraudele bancare la episodul II: situaţii atipice per ansamblul pieţei ori simptome ale unei boli?
Intrarea companiilor debitoare în insolvenţă, recesiunea, prăbuşirea cererii de credite sunt marile probleme de care s-au plâns bancherii pe parcursul crizei, însă apar semnale că nu numai acestea sunt de vină pentru faptul că sistemul bancar din România înregistrează una dintre cele mai ridicate rate a creditelor neperformante din regiune (aproape 20%).
Băncile locale sunt vulnerabile la fraude. Fraude comise nu numai de clienţi, ci şi de oameni din interiorul instituţiilor de credit. Şi este vorba - cel puţin până acum - despre instituţii de credit cu acţionari străini, care se presupune că au importat sisteme antifraudă performante şi care au scheme de personal importante dedicate gestionării unor astfel de riscuri. Banca Naţională reafirmă că nu este rolul său să verifice cum sunt acordate creditele în sucursalele băncilor comerciale. Nicolae Cinteză, şeful Supravegherii din banca centrală, spune încă că a făcut sesizări către procurori atunci când a sesizat probleme şi la fel au făcut şi băncile din proprie iniţiativă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro