Funcţionarii evită răspunsul sau dau informaţii false privind sistemul TVA la încasare

Postat la 20 decembrie 2012 17 afişări

Aproape 85% din funcţionarii ANAF cărora li s-a solicitat telefonic o informaţie privind aplicarea sistemului TVA la încasare au evitat să răspundă sau au furnizat informaţii false, deşi au beneficiat de traininguri de specialitate, potrivit unui sondaj realizat de o asociaţie din domeniul fiscal.

Reprezentanţii Aso­ciaţiei pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe (ARSIT) au contactat în noiembrie funcţionarii de la 216 administraţii financiare, cu întrebarea: "Săptămâna aceasta vom înfiinţa în România o sucursală a unei companii din Franţa. Această sucursală trebuie să aplice sistemul de TVA la încasare?", la care răspunsul corect era "nu". Dintre cei chestionaţi, 122 de funcţionari nu au oferit niciun răspuns, 61 au răspuns greşit, opt au replicat "Citiţi legea!", iar 25 au răspuns corect, aceştia reprezentând doar 11% din totalul persoanelor intervievate. "Una dintre explicaţiile plauzibile pentru aceste rezultate ar putea fi noutatea sistemului de aplicare a TVA la încasare, însă contribuabilii au avut obligaţia de a depune declaraţia de luare în evidenţa sistemului de TVA la încasare la 25 octombrie 2012, moment în care funcţionarii publici trebuiau să ştie să ofere îndrumări privind aplicabilitatea acestui sistem", se arată într-un comunicat al ARSIT.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
financiar,
anaf,
firme,
tva,
incasare
/actualitate/functionarii-evita-raspunsul-sau-dau-informatii-false-privind-sistemul-tva-la-incasare-10404144
10404144
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.