Funeriu reduce de cinci ori amenzile platite de parinti pentru chiulul copiilor
Legea Educatiei Nationale a fost aprobata, luni, de guvern, fiind trimisa la parlament, pentru dezbaterea din comisii. Dupa trei saptamani de dezbatere publica, proiectul a suferit cateva modiificari majore.
Parintii au convins conducerea Ministerului Educatiei sa fie mai blanda in privinta amenzilor prevazute in noua lege a invatamantului. Daca, initial, proiectul conceput de minister prevedea sanctiuni cu valori cuprinse intre 500 si 5000 de lei, cuantumul acestora a fost micsorat de cinci ori, plafonul maxim fiind stabilit la 500 de lei. "Toata lumea a zis ca amenda e prea mare si oricum, ne dorim ca aceasta sa-si poata face efectul", ne-a precizat consilierul ministerial Melania Vergu, explicand ca noua in forma a documentului au fost introduse si posibile sanctiuni pentru scoli: "Daca, unitatea scolara nu respecta contractul pe care l-a semnat cu parintii, adica profesorii nu-si tin cum trebuie orele, sau nu se respecta orarul, atunci va fi trasa la raspundere de inspectoratul scolar. Sanctiunile vor fi stabilite prin viitoarele metodologii". Proiectul Legii Educatiei aduce si modificarea examenelor.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro