Gaudeamus 2014 s-a deschis. Circa 20 de oameni au protestat, nemulţumiţi de ţara invitată - Rusia

Autor: Dorina Călin Postat la 19 noiembrie 2014 58 afişări

Deschiderea oficială a celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus a avut loc miercuri, la complexul Romexpo din Bucureşti, în prezenţa organizatorilor şi a reprezentanţilor ţării invitate - Rusia, aproximativ 20 de persoane protestând faţă de invitarea acestui stat la eveniment.

Cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, care va avea loc de miercuri până duminică, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, oferă vizitatorilor aproximativ 750 de evenimente editoriale şi profesionale, un număr record în istoria manifestării.

La ceremonia de deschidere a evenimentului au participat, printre alţii, Dmitry Itskovich, director general al o.g.i. Publishing House, Benoît Rutten, preşedinte de onoare al ediţiei de anul acesta a Târgului Gaudeamus, delegat Valonia-Bruxelles la Bucureşti, preşedinte GADIF - Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), şi Oltea Şerban-Pârâu, director al Centrului Cultural Media Radio România.

"Suntem mândri să vă spunem că, iată, la cea de-a XXI-a ediţie, Gaudeamusul rămâne constant şi este un eveniment care devine de la an la an din ce în ce mai performant", a declarat Ovidiu Miculescu, la evenimentul de deschidere a Târgului Gaudeamus.

Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radioteleviziune a mai spus că "educaţia şi cultura reprezintă chestiuni fundamentale în existenţa unui popor".

"Suntem, de acum, maturi, avem o experienţă extrem de bogată în urmă, suntem extrem de deschişi către partenerii noştri, către edituri, către cei care generează carte scrisă. Experienţa din ultimii ani ne-a arătat că această carte scrisă încă ocupă un loc important în viaţa concetăţenilor noştri, la Gaudeamus vin foarte mulţi tineri, aşa că (...), chiar dacă traversăm o perioadă mai dificilă economic, iată că anvergura acestei manifestări ne arată că există semne bune şi pentru viitor", a mai declarat Ovidiu Miculescu, spunând că şi acest târg va fi "un succes" ca şi ediţiile de până acum.

"Cartea este un semn de cultură şi de educaţie absolut obligatoriu", a mai spus Miculescu.

Dmitry Itskovich, director general al o.g.i. Publishing House, reprezentantul oficial al Agenţiei Federale de presă şi comunicare în masă din Rusia, organizatorul participării ruseşti la Gaudeamus, a declarat că acest târg este unul "excepţional" şi că au adus peste 1.000 de cărţi, precizând că vor fi peste 30 de evenimente în cele cinci zile ale acestei manifestări.

Benoît Rutten, preşedinte de onoare al ediţiei de anul acesta a Gaudeamus, a fost cel care a deschis oficial târgul de carte.

După evenimentul de deschidere, un grup de aproximativ 20 de persoane, membri ai platformei civice Acţiunea 2012, care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România, au afişat un banner cu mesajul "Da culturii, nu ocupaţiei".

Întrebaţi de reprezentanţii mass-media prezenţi la eveniment de ce protestează, aceştia au declarat: "Nu suntem de acord cu faptul că Rusia este membru invitat de onoare la acest târg şi considerăm că, în condiţiile în care agresează Ucraina militar şi pune presiuni asupra Republicii Moldova atât politic, cât şi economic şi militar, din regiunea transnistreană, considerăm că, în aceste condiţii, nu este bine să fie un invitat de onoare într-un stat membru al Uniunii Europene".

"E foarte important ce semnale se transmit din România, din partea instituţiilor statului, iar Radioul Public este o instituţie a statului român care trebuie să aibă grijă la sensibilităţile geopolitice din regiune", au mai spus reprezentaţii Acţiunea 2012, precizând că pregătesc mai multe "surprize" pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de faptul că invitatul de onoare în acest an al Târgului Gaudeamus este Federaţia Rusă.

"Suntem de acord cu cultura Federaţiei Ruse, nu suntem de acord cu felul în care ocupă teritorii care nu le aparţin", au mai spus aceştia.

Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură 2014 are loc de miercuri până duminică, în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul XXI, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.

Partener privilegiat al ediţiei din 2014 este, şi în acest an, GADIF - Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Preşedintele de onoare al ediţiei, amfitrionul Târgului Internaţional Gaudeamus 2014, este Benoît Rutten, preşedinte GADIF, delegat Valonia - Bruxelles în România.

Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, un proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei. Palmaresul celor 20 de ani de existenţă, care însumează 83 de târguri Gaudeamus, peste 2.300.000 de vizitatori şi aproape 8.700 de manifestări organizate în acest cadru, aduce Radio România în poziţia de lider în industria evenimentelor de acest tip din România, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Accesul publicului în incinta târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru tombola Gaudeamus. Ca şi la ediţiile precedente, mai mult de jumătate dintre vizitatorii târgului vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, profesioniştii din domeniile editorial - educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate.

Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.

Mai multe informaţii despre Târgul Internaţional Gaudeamus se găsesc pe site-ul gaudeamus.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GAUDEAMUS,
DESCHIDERE,
PROTEST
/actualitate/gaudeamus-2014-s-a-deschis-circa-20-de-oameni-au-protestat-nemultumiti-de-tara-invitata-rusia-13595950
13595950
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.