Craciun fericit!

Generaţiile noi de pensionari din 2020 şi 2021 au pensii cu 20-30% mai mari decât predecesorii lor

Autor: Adelina Mihai Postat la 08 noiembrie 2021 86 afişări

Peste 470.000 de români s-au pensionat în 2020, numărul acestora fiind în creştere cu 23% faţă de numărul de pensionari nou-intraţi în sistem în anul 2019, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Generaţiile noi de pensionari din 2020 şi 2021 au pensii cu 20-30% mai mari decât predecesorii lor

Unii români s-au pensionat chiar înainte de vreme (cu pensii anticipate) pentru că atât anul 2020, cât şi anul 2021 sunt ani în care ei primesc pensii mai mari decât restul.

„Anul trecut s-au pensionat anticipat 50 de angajaţi, du­blu faţă de numărul celor care s-au pensionat normal. Indicele de corecţie e unul dintre principalele motive pen­tru care ei au făcut această alegere“, spune un direc­tor dintr-o companie locală cu peste 1.000 de salariaţi.

Indicele de corecţie, o variabilă folosită la calculul pensiei inventată în 2011, a adus pensii mai mari pentru câteva sute de mii de pensionari nou-intraţi în sistem în 2020 şi în 2021. Acest indice se calculează în funcţie de nivelul salariului mediu brut din ultimii doi ani. Particularitatea ultimilor doi ani este aceea că, din 2018, salariul mediu brut s-a majorat prin transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.

„Din 2018 de când s-a făcut creşterea artificială a salariului brut prin transferul de contribuţii acest coeficient aduce pensii mai mari celor care au intrat în sistem în 2020 şi în 2021. Cine are un punct de pensie şi a ieşit la pensie în 2010 ia astăzi o pensie de 1.442 de lei, iar cine a ieşit la pensie în 2020, tot cu un punct de pensie, ia o pensie de 2.033 de lei. Variaţia e de mai mult de o treime“, a explicat Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Sindicale „Cartel Alfa“.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pensionare,
evoluţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.