Majoritatea măsurilor au fost pe termen lung (tăierea salariilor şi a subvenţiilor), dar şi tranzitorii (îngheţarea temporară a pensiilor) şi idei nesustenabile (îngheţarea aproape completă a angajărilor în sectorul public).

Măsuri de creştere a veniturilor au apărut abia din 2013, încorporând recomandări ale FMI privind majorarea unor taxe (ex. pe proprietate), lărgirea bazei de impozitare şi simplificarea fiscalităţii. FMI arată că nivelurile relativ mici ale datoriei şi deficitului ar fi permis României să nu fie atât de concentrată pe ţinta deficitului de 3% din PIB, având în vedere recesiunea, dar autorităţile au insistat să se încadreze în această ţintă până în 2012, ceea ce a amplificat scăderea economiei.

România a realizat în perioada 2011-2013 o ajustare fiscală structurală de cca 4% din PIB, pe lângă ajustarea de 2,25% din PIB deja realizată în virtutea programului cu FMI iniţiat în 2009, aminteşte FMI în ultimul raport de evaluare.

A fost una dintre cele mai mari ajustări fiscale din UE, cu excepţia programelor din zona euro, şi a reuşit să încetinească acumularea datoriei publice, despre care Fondul aşteaptă să se stabilizeze în jur de 40% din PIB în 2013-2014 înainte de a scădea ulterior, iar o depăşire a acestui prag ar fi posibilă numai în condiţiile unor şocuri (evenimente excepţionale) care ar lovi creşterea economică reală.

Din 2011 până în 2013, datoria publică s-a majorat cu cca 8,5% din PIB, respectiv cu 6,5% din PIB peste nivelul proiectat iniţial, în principal din cauza creşterii economice încă reduse.