Grecia avertizează că, în lipsa unui acord, nu va achita rata de 300 de milioane de euro către FMI

Autor: Mihai Draghici Postat la 03 iunie 2015 128 afişări

Grecia a avertizat creditorii internaţionali că, în lipsa unui acord rapid, nu va plăti rata de 300 de milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), scadentă vineri, în contextul în care premierul Alexis Tsipras se va deplasa miercuri seară la Bruxelles.

Creditorii internaţionali au semnalat miercuri că sunt dispuşi la compromisuri în negocierile cu Guvernul de la Atena, în scopul evitării intrării Greciei în incapacitate de plăţi.

Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, se va deplasa miercuri seară la Bruxelles, unde va avea discuţii cu oficiali ai Uniunii Europene.

Grecia trebuie să plătească o rată de 300 de milioane de euro către FMI până vineri, dar un reprezentant al Syriza, principalul partid de guvernământ din Grecia, a declarat că banii nu vor fi viraţi dacă nu se va ajunge rapid la un acord cu creditorii internaţionali.

"Dacă nu există perspectiva unui acord până vineri sau cel târziu până luni, nu vom plăti", a spus Nikos Filis, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de centru-stânga Syriza, citat de Wall Street Journal.

Grecia mai are încă trei rate de achitat către FMI în iunie, în total de 1,23 miliarde de euro.

Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65 % către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7 % către Banca Centrală Europeană (BCE).

Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituţiilor financiare 7,2 miliarde de euro din programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
UE,
FMI
/actualitate/grecia-avertizeaza-ca-in-lipsa-unui-acord-nu-va-achita-rata-de-300-de-milioane-de-euro-catre-fmi-14396224
14396224
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.