Guvernul a bătut palma cu Rompetrol
Hotărârea care aprobă memorandumul convenit cu Rompetrol a fost adoptată în şedinţa din această săptămână a Guvernului. Prin hotărâre se sting, pe cale amiabilă şi reciproc avantajos, litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată dintre Ministerul Finanţelor şi The Rompetrol Group.
De asemenea, The Rompetrol Group se angajează ferm să achiziţioneze un număr de acţiuni emise de Rompetrol Rafinare Constanţa, reprezentând 26,6959% din capitalul social, în schimbul a 200 mil. dolari, şi obligaţia corelativă a părţii române de a oferi spre vânzare aceste acţiuni.
Ca atare, grupul Rompetrol a anunţat că va relua programul de investiţii în România. "Apreciem decizia şi determinarea autorităţilor pentru găsirea şi adoptarea unei soluţii mutual benefice. Este un semnal pozitiv pentru mediul de afaceri, care are nevoie de un climat economic clar şi previzibil, dar şi de sprijin pentru atragerea şi realizarea de noi investiţii", a declarat într-un comunicat Azamat Zhangulov, senior vicepreşedinte al grupului Rompetrol.
Totodată, sunt reglementate principiile referitoare la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unui fond de investiţii în sectorul energetic sub forma unei societăţi pe acţiuni la care aportul The Rompetrol Group va fi de 150 mil. dolari şi o cotă de participare la capital de 80%, statul român urmând să deţină o participaţie de 20%.
"Acest fond va funcţiona în acord cu cele mai bune practici în domeniu şi va respecta interesul celor două parţi - statul român şi grupul Rompetrol. Fondul va avea o durata de investiţii de 7 ani, nivelul investiţional vizat în acest interval ridicându-se la 1 miliard de dolari", se arată în comunicatul Rompetrol.
Grupul precizează că a identificat deja două proiecte, de aproximativ 350 milioane de dolari, care vor fi implementate prin fondul de investiţii. Cele două proiecte vizează realizarea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi extinderea reţelei de benzinării pe piaţa locală.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro