Guvernul discută un proiect privind conversia creditelor, cu discount 15% şi garanţii de stat
Guvernul a discutat miercuri, în primă lectură, un proiect de lege referitor la conversia creditelor din valută în lei, băncile urmând să acorde un discount de 15% din valoarea în lei după conversia împrumutului, pe care statul îl va garanta în proporţie de 50%, au declarat surse guvernamentale.
Pe agenda şedinţei de Guvern se afla un proiect de ordonanţă de urgenţă privind programul de protecţie a populaţiei împotriva riscului de depreciere semnificativă a monedei naţionale asociate expunerii la creditele în valută. La cererea premierului, ordonanţa de urgenţă a fost transformată în proiect de lege, care urmează să fie discutat în Parlament.
Proiectul include valutele care s-au apreciat cu peste 50% faţă de leu de la momentul acordării creditului. Băncile ar urma să acorde un discount de 15% din valoarea în lei după conversie, iar creditul să fie garantat în proporţie de 50% de către stat, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
Potrivit acestora, băncile şi-au dat acordul de principiu pe proiectul de lege şi se aşteaptă şi acordul BNR.
Discuţiile pe noua soluţie luată în calcul de Finanţe au început în prima parte a lunii februarie, când ministrul Darius Vâlcov, care a demisionat între timp, s-a întâlnit cu băncile care au dat credite în franci elveţieni. La acel moment, Vâlcov a precizat doar că "se lucrează la un produs nou".
Ulterior, reprezentanţi ai băncilor în cauză au afirmat că este vorba despre o schemă de conversie în lei a creditelor în franci, cu discount, iar statul să garanteze pentru 50% din soldul rămas, în condiţiile în care valoarea garanţiilor aferente creditelor s-a redus la circa jumătate.
Cele mai multe instituţii de credit care au participat la discuţii nu au primit propunerea lui Vâlcov cu entuziasm, susţinând că reducerile de datorie care ar urma să fie aplicate trebuie aprobate de acţionari.
Discuţiile pe "noul proiect" au fost îngheţate o perioadă, după cum afirma ministrul Finanţelor la sfârşitul lui februarie, întrebat fiind în ce stadiu se află cu această variantă. El spunea la acel moment că băncile nu au fost de acord cu schema propusă.
Săptămâna trecută, Vâlcov a meţinonat că proiectul este în lucru la minister, într-o formă avansată, lucrându-se împreună cu reprezentanţi ai băncilor şi ai BNR.
Pe de altă parte, Banca Naţională a creat cadrul necesar băncilor pentru a realiza conversiile în lei fără a cere garanţii suplimentare, chiar dacă acestea nu mai acoperă creditul, prin modificarea a două regulamente. Cu alte cuvinte, conversia nu va fi tratată ca un credit nou, ci mai mult ca o restructurare.
Peste 75.000 de persoane fizice figurează cu credite în franci elveţieni în bilanţurile băncilor locale, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la şase bănci. În realitate, numărul împrumutaţilor în franci este mult mai mare, având în vedere că băncile au externalizat sau au vândut foarte multe astfel de contracte.
Din totalul debitorilor cu împrumuturi în franci înregistrate în bilanţurile băncilor, aproape o treime (32%) se regăsesc la Bancpost, 24% la Volksbank, 20% la Pireus Bank, 11% la Raiffeisen, 7% la Banca Românească şi 2% la OTP Bank.
O treime dintre creditele în franci elveţieni (35%) au fost destinate achiziţionării de locuinţe, 58% au reprezentat credite de consum cu ipotecă, iar alte 7% au fost alte credite de consum, potrivit datelor BNR.
Clienţii cu creditele în franci au invitat băncile la negocieri, alături de reprezentanţi ai Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Acestea ar urma să aibă loc la sediul ANPC, care şi-a asumat rolul de mediator, în cursul lunii aprilie, pentru prima săptămână fiind programate întâlnirile preliminare.
Cele şapte bănci invitate Raiffeisen, Volksbank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Românească, OTP şi Credit Europe Bank.
Clienţii vizează reducerea sau eliminarea comisioanelor, reducerea marjelor fixe sau conversia în lei la cursul zilei cu discount sau la un curs de schimb mai mic negociat cu banca.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro