Guvernul promite FMI că va continua ajustarea sectorului public

Autor: Thomas Dinca Postat la 14 noiembrie 2013 36 afişări

Guvernul a promis Fondului Monetar Internaţional (FMI) că va continua să ajusteze dimensiunea sectorului public, prin neînlocuirea angajaţilor care ies din sistem în urma concedierii, demisiei sau pensionării şi prin identificarea suprapunerilor de atribuţii ale angajaţilor.

Executivul se va asigura astfel că este realizată o încadrare mai rapidă în grila de salarizare din sectorul bugetar, se arată în scrisoarea de intenţie convenite cu FMI în această lună şi obţinută de MEDIAFAX.

În luna iunie, Guvernul şi FMI au convenit să fie elaborate norme de personal pentru fiecare minister ordonator de credite şi să fie flexibilizată regula de un angajat la şapte posturi vacantate în sectorul bugetar, menţinând însă cheltuielile de personal în jurul a 7% din PIB.

Premierul Victor Ponta explica atunci că angajări de personal sunt necesare mai ales în educaţie şi sănătate şi că sistemul de angajare a unei singure persoane la şapte posturi vacantate trebuie aplicat cu mai multă "flexibilitate" în principal în aceste două domenii, pentru ca blocajele generate de lipsa de personal să fie eliminate.

Ulterior, Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă ca administraţia să fie reorganizată şi ca posturile astfel vacantate să poată fi ocupate ulterior, cu respectarea principiului un post vacantat - un post ocupat, diferit de sistemul actual care impune o singură angajare la şapte posturi vacantate.

Angajările sunt însă posibile doar cu acordul Guvernului. Astfel, anual, prin hotărâre, Guvernul are posibilitatea să stabilească numărul maxim de posturi care pot fi înfiinţate şi ocupate.

Prin reorganizarea aparatului administrativ, Executivul estimează deja o economie la bugetul de stat de 45 milioane lei în acest an şi 108 milioane lei în fiecare dintre următorii patru ani.

În 2009, Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă, în urma negocierilor cu FMI, să suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administraţie şi să permită angajarea unui singur funcţionar la şapte posturi vacantate, excepţii fiind acceptate doar pentru funcţiile de conducere, înalţi funcţionari şi administraţii subdimensionate.

Interdicţia a fost prelungită anual.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GUVERN,
FMI,
ANGAJAŢI
/actualitate/guvernul-promite-fmi-ca-va-continua-ajustarea-sectorului-public-11683686
11683686
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.