Himalaya Drug Company face în România afaceri de peste opt milioane de euro
Himalaya Drug Company, brandul cu origini indiene aflat în portofoliul companiei Prisum International Trading, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 8 milioane de euro anul trecut, iar anul acesta, reprezentanţii companiei şi-au propus o creştere de 12%, potrivit informaţiilor furnizate de aceştia.
Suplimentele alimentare Himalaya fac parte dintr-o piaţă evaluată anul trecut la circa 131 mil. de euro pentru categoria lifestyle OTC („over the counter”, adică eliberate fără prescripţie medicală), potrivit centrului de cercetare CEGEDIM.
Potrivit Ioanei Cebuc, marketing manager Prisum International Trading, vânzările cele mai bune se fac în general în reşedinţele de judeţ şi în marile centre universitare, unde şi deschiderea, nivelul de informaţie, dar şi nivelul de trai sunt indicatori cu valori în creştere. Bucureştiul are ponderea cea mai ridicată, de aproximativ 20%, pe când celelalte judeţe ating cu greu la 4%-5%, potrivit Ioanei Cebuc.
Potrivit marketing managerului Prisum, profilul consumatorului acestor produse este destul de complex. „Acesta fie a conştientizat, fie este în proces de conştientizare a faptului că stilul său de viaţă are nevoie de o schimbare radicală. Faţă de anii precedenţi, pacienţii cu vârste de peste 30 ani sunt tot mai interesaţi de reorganizarea programului lor, astfel încât să aloce mai mult timp pentru activităţi sportive, momente de odihnă şi relaxare alături de cei dragi şi în general să acorde o grijă sporită sănătăţii lor. Prevenţia nu mai este doar o noţiune abstractă, ci a devenit parte din stilul nostru de viaţă.”
Din portofoliul Himalaya fac parte produse precum Liv.52, Cystone, Septilin, Koflet, fiecare aducându-şi contribuţia pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor; cel mai bine vândut produs din portofoliul Himalaya este este Liv.52, destinat protecţiei ficatului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro