Hotel la Hanul lui Manuc. Proprietarul promite că va păstra atmosfera istorică
Constantin Şerban Cantacuzino, proprietarul Hanului lui Manuc, intenţionează să extindă afacerea şi să amenajeze în acest an un hotel cu 33 de camere la etajul clădirii, care va păstra atmosfera istorică, informează Mediafax
Investiţia nu va depăşi un milion de euro, iar amenajarea se va finaliza în acest an.
"Hotelul este în interior, partea de la etaj. Vrem să facem un butic - hotel. Are o particularitate pentru că intrarea în camera se face din cerdac, cum era la Han odată. Sunt 33 de camere. Mai mult de 10.000 de euro n-ar trebui să coste renovarea (n.r. pentru fiecare cameră). Eu deja am tot adunat în timp piese de mobilier. Băile trebuie să fie perfecte", a spus Cantacuzino.
Hanul lui Manuc, unul dintre cele mai renumite obiective ale secolului al XIX-lea din Capitală, are o suprafaţă totală de 3.700 de metri pătraţi şi încasări de circa 57.000 de euro pe lună din chirii. Proprietarul spune că hanul nu este de vânzare.
Majoritatea spaţiilor sunt închiriate către companii precum Starbucks, City Grill sau Plafar pe o perioadă de până la 15 ani, preţul unui metru pătrat încadrându-se între 40 şi 50 de euro.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro