Venitul total pentru IKEA Group (Ingka Holding B.V. şi entităţile sale) în anul financiar 2016 (1 septembrie 2015 – 31 august 3016) a ajuns la 31,5 miliarde de euro, în creştere cu 7,4% faţă de anul financiar anterior, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Această valoare include vânzările şi veniturile din chirii aferente centrelor comerciale. Vânzările magazinelor din IKEA Group au atins un total de 34,3 miliarde de euro, în creştere cu 7,1% faţă de anul anterior.
Profitul net al grupului în România a fost de 4,2 miliarde de euro. Un cadru financiar de 1 miliard de euro, anunţat recent, va conduce la investiţii de peste 3 miliarde de euro alocate pentru sustenabilitate. 443 de milioane de euro au fost alocaţi programelor de loialitate şi de recompensare prin oferirea de bonusuri pentru angajaţi.
Creşterea vânzărilor a contribuit la transformarea anului financiar 2016 într-un nou an profitabil, potrivit reprezentanţilor IKEA. Compania are obiectivul de a deveni lider în retailul multichannel de mobilier şi decoraţiuni la nivel global, astfel că IKEA Group se extinde şi dezvoltă noi capacităţi de cumpărare în magazine şi online.
China rămâne una dintre pieţele cu cea mai mare creştere pentru IKEA Group, iar cele mai mari cinci pieţe de retail pe baza valorii vânzărilor au fost Germania, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Suedia.
IKEA Group a deschis 12 noi magazine, 19 formate noi – puncte de comandă şi colectare – şi a continuat să dezvolte reţeaua de distribuţie multichannel. Se lucrează în continuare la deschiderea primelor magazine IKEA din India şi Serbia. În plus, IKEA Family a devenit unul dintre cele mai mare cluburi de fidelitate din lume în acest an, ajungând la 100 de milioane de membri.
„Creşterea şi profitabilitatea ne dau libertatea de a face propriile alegeri, flexibilitatea de a lua decizii rapide şi independenţa de a planifica şi a investi pe termen lung,” a declarat Peter Agnefjäll, preşedinte şi CEO IKEA Group. „Ne aflăm într-un moment bun şi avem un drum interesant în faţă, în care ne vom axa pe creştere continuă şi eficientizarea operaţiunilor.”
IKEA Group a alocat peste 3 miliarde de euro pentru a atinge independenţa energetică şi a resurselor. Acest obiectiv include un cadru financiar de 1 miliard de euro pentru a asigura acces pe termen lung la materie primă sustenabilă prin investiţia în administrarea pădurilor, precum şi în companii active în reciclare, dezvoltarea energiei regenerabile şi a biomaterialelor. De asemenea, include 1,5 miliarde de euro investiţi în proiecte de energie solară şi eoliană din 2009 şi 600 de milioane de euro alocaţi pentru mai multe investiţii legate de independenţa energetică, adică producerea unei cantităţi de energie regenerabilă care să acopere tot consumul operaţiunilor IKEA Group până în 2020.
Prin creşterea accentului pe retail şi inovaţie în retail şi utilizarea resurselor şi capabilităţilor existente, IKEA Group va continua să îşi consolideze business-ul şi să genereze astfel o creştere care să ofere valoare consumatorilor, spun reprezentanţii companiei. „Ne dorim să le oferim clienţilor o experienţă foarte bună la fiecare interacţiune cu IKEA, indiferent dacă este in magazin sau online. Toate acestea nu ar fi posibile fără angajaţii profesionişti şi dedicaţi ai IKEA Group, care au contribuit la rezultatele fantastice din anul financiar 2016. Fiind o companie profitabilă, împărţim succesul cu angajaţii şi de aceea am alocat 108 milioane de euro pentru programul de loialitate Tack! şi 335 milioane de euro pentru programul de recompensare prin oferirea de bonusuri, adică un total de 443 de milioane de euro în acest an,” a completat Peter Agnefjäll.