În 2018 CBRE a acoperit o cotă de piaţă de 24%
Compania de consultanţă imobiliară CBRE a intermediat în 2018 peste 24% din totalul tranzacţiilor cu spaţii de birouri din Bucureşti, realizate de companiile de consultanţă de pe piaţa locală.
Reprezentanţii companiei spun că anul trecut a fost caracterizat de un ritm intens de dezvoltare pe segmentul clădirilor de birouri din Bucureşti, cu 144.000 mp de proiecte nou construite şi livrate. Potrivit acestora, în 2018 au fost finalizate cu 15% mai multe spaţii de birouri decât în 2017, când au fost terminate proiecte care au însumat 123.000 mp.
Din totalul suprafeţei tranzacţionate, CBRE a intermediat peste 40 de tranzacţii, care au cumulat aproximativ 85.000 mp în Bucureşti şi 12.500 mp la nivel naţional, în Cluj, Braşov şi Timişoara. Compania a fost activă şi în oraşele regionale, unde s-a implicat în operaţiuni ce vizează 12.500 mp de spaţii de birouri.
Dintre acestea, 39.600 mp au făcut obiectul unor renegocieri, 23.000 mp au fost preînchirieri, iar alţi 23.000 mp au vizat relocări, extinderi şi cereri noi. Extinderile şi cererile noi au totalizat 12.000 mp şi vor avea ca rezultat crearea a 1.200 de locuri de muncă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro