În ce ţări europene creştinii nu vor mai fi majoritari peste numai trei decenii? - studiu

Autor: Dorin Oancea Postat la 03 aprilie 2015 380 afişări

În următoarele trei decenii profilul religios al lumii se va modifica radical, relevă un studiu al Pew Research care estimează că până în 2050 numărul musulmanilor îl va egala pe cel al creştinilor, iar numărul celor fără religie - atei, agnostici sau alţi neafiliaţi - va înregistra o scădere. În câteva mari ţări europene, printre care Marea Britanie, Franţa sau Olanda, alături de Australia, Benin, Noua Zeelandă sau unele republici din spaţiul fostei Iugoslavii creştinii nu vor mai fi majoritari, estimează studiul.

În ce ţări europene creştinii nu vor mai fi majoritari peste numai trei decenii? - studiu

Numărul budiştilor  va fi aproximativ acelaşi ca în 2010; în Europa musulmanii vor ajunge să reprezinte circa 10% din populaţie, iar în Statele Unite creştinii vor scădea de la trei sferturi din total în 2010 la două treimi în 2050. 

Schimbările preconizate au la bază evoluţiile actuale, generate în special de ratele de fertilitate din diversele comunităţi umane, ca şi de numărul celor care trec de la o credinţă la alta.

Religia musulmană va înregistra cea mai mare rată de creştere, de 73%, urmată de creştinism, cu 35% şi hinduism, cu 34%. Populaţia lumii este estimată a atinge 9,3 miliarde în 2050, în creştere cu 35%, iar musulmanii vor ajunge la aproximativ acelaşi număr cu creştinii (2,8 miliarde, respectiv 2,9 miliarde de oameni).

TABEL: Creşterea principalelor religii (miliarde persoane)

  2010  % din total  2050  % din total

creştini  2,168  31,4%   2,918  31,4%

musulmani 1,599  23,2%   2,761  29,7%

fără religie 1,131  16,4%   1,230  13,2%

hinduşi 1,032  15%   1,384  14,9%

budişti  0,487  7,1%   0,486  4,8%

religii

tradiţionale  0,404  5,9%   0,449  4,8%

alte religii 0,058  0,8%   0,061  0,7%

evrei   0,013  0,2%   0,016  0,2%

TABEL Rata fertilităţii pe religii (copii/femeie)

Musulmani   3,1

Creştini   2,7

Media mondială 2,5

Evrei    2,3

Religii tradiţionale 1,8

Alte religii  1,7

Fără religie   1,7

Budişti  1,6

Urmărește Business Magazin

/actualitate/in-ce-tari-europene-crestinii-nu-vor-mai-fi-majoritari-peste-numai-trei-decenii-studiu-14105405
14105405
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.