„În mizeria din sănătatea românească, există oameni cu totul si cu totul extraordinari care, cumva, rezistă şi nu se cară din ţară"
Sistemul medical din România este la pământ, iar la această condiţie contribuie de multe ori şi medicii care practică în spitale. Imaginea de şpăgari poate fi ştearsă cu greu din mentalul românesc, însă această generalizare nu este una corectă.
Medicii români care fac sacrificii pentru a lucra într-un sistem bolnav ar trebui scoşi în evidenţă şi mai mult, sprijiniţi. Un asemenea exemplu este şi cel prezentat de Ana Otilia Nutu pe Facebook:
„In mizeria din sanatatea romaneasca, exista oameni cu totul si cu totul extraordinari, tineri, competenti, nespagari, atenti, empatici si care, cumva, rezista si nu se cara din tara. Sa nu uitam de asta atunci cand injuram la gramada sistemul sanitar din Romania.
Am fost zilele trecute sa vorbesc cu un astfel de medic. Chestiune relativ minora, nu ma cunostea dinainte, nu aveam plic in mana, am convingerea ca doamna in cauza se comporta la fel cu orice om care ii trece pragul. A stat de vorba cu mine 2 ore, pe indelete, cu creion si hartie, sa-mi explice tot ca pentru prosti.
La un moment dat, a sunat telefonul, am inteles din discutie ca doamna urma sa plece sa tina un curs undeva in afara Bucurestiului si incerca sa afle cum poate sa-si deconteze biletul de tren, daca singurul tren la ore potrivite e privat si nu CFR; daca nu se poate, pana la urma plateste ea cei 30 de lei. In lumea “medicilor spagari”, asta inseamna ca doamna nu are masina si ca pentru un medic tanar 30 de lei e o suma, socati-va, exista si astfel de medici.
Mi-a completat de mana toata fisa, cu nume, prenume, data nasterii, apoi adresa de pe plicul de trimis analizele, in spitalele romanesti asta o face medicul, ca nu se gandeste nimeni sa angajeze pe cineva cu 8 clase sa completeze nenorocitele alea de foi si sa economiseasca timpul pretios al medicului ca sa se dedice mai bine relatiei cu pacientul. Si nici medicul de calitate nu-si exploateaza asistenta sau rezidentii ca sa faca munca de jos.
Mi-a spus ca nu e nicio problema, face asta pentru fiecare pacient. Mi-a gasit locul cel mai bun de facut o analiza, mi-a gasit pretul cel mai mic pentru analiza in cauza, ca sa nu arunc banii aiurea si sa aflu exact ce ma intereseaza cu precizie maxima. Mi-a mai spus, cu mandrie, ca a reusit sa negocieze cu un laborator din afara sa proceseze analize pentru pacienti din Romania la pret redus si fara TVA.
Sa nu va inchipuiti ca avea vreme de pierdut: inaintea mea avusese pacient dupa pacient de dimineata, fara pauza, fara pipi, fara timp de cafele, barfe sau sandvisuri. Mi-a povestit cum a aparut la un moment dat o prostie la TV si trei zile au sunat-o tot soiul de oameni sa-si faca o analiza inutila, adica e si genul de om care isi da pacientilor numarul de telefon, sa o sune toti nebunii si sa le explice tuturor de ce ce aud la TV e o tampenie.
Din cum a decurs discutia, sunt convinsa ca atunci cand ajunge acasa doamna se pune pe citit sa se tina la curent cu tot ce a mai aparut in specialitatea ei. Nici nu vreau sa ma gandesc cu ce eforturi si-o cumpara revistele. Iar asistenta, un om pe masura.
Cand mai injurati la gramada medicii spagari din Romania, ganditi-va ca exista si astfel de oameni si ca ei, chiar inainte de pacient, sunt cei pe care ii sufoca sistemul.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro