Încă un caz de sclavie în România: Un bărbat şi o femeie, tinuţi cu forţa la o fermă. Exploatatorul, prins de poliţişti
Un bărbat şi o femeie din Iaşi au fost ţinuţi cu forţa la muncă, la o fermă din Iaşi. Bărbatul care i-a folosit pe cei doi ca sclavi a fost prins de poliţisti în urma unor perecheziţii şi arestat preventiv.
O femeie de aproximativ 40 de ani şi un bărbat de 53 au fost sclavi la o fermă din judeţul Iaşi. Prima dată când nu au fost lăsaţi să plece de la fermă şi obligaţi să muncească a fost în 2015, în perioada iunie-septembrie.
Doi ani mai târziu situaţia s-a repetat, pentru două săptămâni. Bărbatul de 53 de ani le-a spus anchetatorilor că a mers de bună voie să lucreze, însă în momentul în care şi-a cerut banii, proprietarul fermei a refuzat să îl plătească.
A reuşit să plece, însă fermierul a venit după el, l-a luat cu forţa şi l-a adus înapoi la muncă. A fost salvat de ginerele său, care a venit să îl caute.
„Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în anii 2015 şi 2017, în timp ce s-ar fi aflat la ferma sa, din comuna Ciurea, un bărbat, de 53 ani, ar fi supus la muncă, prin constrângere fizică şi morală, un bărbat şi o femeie, iar prin ameninţări şi acte de violenţă i-ar fi obligat să rămână la ferma sa pentru a munci împotriva voinţei lor", se arată într-un comunicat al IPJ Iaşi.
Bărbatul care i-a ţinut cu forţa pe cei doi a fost reţinut de către poliţişti în urma unor perecheziţii.
„La data de 3 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au efectuat o percheziţie domiciliară, în comuna Ciurea, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de supunere la muncă forţată sau obligatorie, lipsire de libertate în mod ilegal şi lovirea sau alte violenţe", a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.
Bărbatul a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar magistraţii Judecătoriei Iaşi au admis solicitarea procurilor.
Dosarul este instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro