Industria de incaltaminte exporta aproape tot ce produce. Ca si cum in tara oamenii ar umbla desculti. Produsele din Asia, Turcia si Italia incalta, in schimb, mai bine de 70% dintre romani. Cand se vor reorienta producatorii romani spre piata autohtona?

Inca iti trebuie curaj sa vinzi in Romania. Este o predica pe care o tin, dar o si practica, aproape toti producatorii de incaltaminte intervievati de BUSINESS Magazin: cu rare exceptii, productia lor este integral sau aproape integral orientata catre export.   Situatia lor se inscrie in trendul general: putini din cei circa 2.000 de producatori din sector s-au incumentat pana acum sa se "aventureze" producand sub marca proprie pentru co-nationali. Cati, ne sugereaza indirect cifrele Ministerului Economiei si Comertului (MEC): in 2003, 97,3% din productia totala de incaltaminte romaneasca, evaluata valoric, era exportata.

Atentie, acest lucru nu se intampla pentru ca productia ar fi fost de 36 de ori mai mare decat potentialul pietei locale de a "inghiti" incaltamintea produsa. Daca era, nu se mai povestea. "Consumul" anual de circa trei perechi de incaltaminte pe cap de locuitor (cifra confirmata si de Organizatia Patronala a Pielariei si Incaltamintei, O.P.PINC) ar fi justificat o productie de peste 60 de milioane de perechi doar pentru consumul intern. Or anul trecut, productia nu a depasit aceasta valoare: circa 65 de milioane de perechi, conform O.P.PINC. Deci loc de stat cu marfa acasa era.

Intrebarea se naste natural: care sunt motivele acestui exod al incaltamintei din tara? Cel putin pentru industria de incaltaminte, mediul de afaceri se arata inca neprietenos, se plang producatorii sedusi in urma cu niste ani buni de avantajele productiei in sistem lohn (asigurarea de catre client a creatiei, proiectarii, a materiilor prime si a pietei de desfacere, precum si plata pe loc a productiei). Ei au ales lohnul ca alternativa la productia pentru o piata capricioasa precum cea romaneasca. Dar care sunt, mai exact, tarele pietei romanesti?

In primul rand, valul amenintator de produse ieftine din Asia si Turcia, spun producatorii. "Cei care produc pentru piata interna concureaza cu importurile din China, Turcia pentru segmentul «ieftin» si cu Italia pentru segmentul «fashion si elegant»", spune Luminita Morosan, directorul general al Gecomod, o companie timisoreana cu o productie de 167.000 de perechi de incaltaminte in 2004, integral exportata in sistem lohn sub marca adidas-Salomon. "As fi foarte incantata sa produc pentru piata interna, dar problema este daca vom putea desface pe aceasta piata", spune Morosan. Ea se refera la faptul ca retailerii, si in special cei mari, prefera produsele cele mai ieftine, indiferent de calitatea lor. Iar aceste produse sunt tocmai cele venite din Asia, multe contrafacute si declarate la vama la un pret mult inferior celui real.

"Piata interna este mult mai dificil de estimat decat cea externa, in conditiile in care patrund pe toate caile produse ieftine, slab calitative, din Asia, la preturi de dumping, iar lanturile de magazine specializate prefera sa cumpere in special acest tip de marfa", spune si Doru Mladin, presedintele patronatului din sector, O.P.PINC. Astfel, peste 70% din marfa pe care o gasesc romanii in magazine e reprezentata de importuri, estimeaza Mladin. Din totalul acestora, 98% reprezinta marfa produsa in tarile asiatice, conform estimarilor MEC. Aceasta e "legea" pe care "o fac marii comercianti", e de parere Gheorghe Dinu, directorul general al Multiprod Invest, cu o productie anuala de 200.000 de perechi de incaltaminte. Dinu se pregateste sa inceapa productia in sistem lohn din acest an.

Chiar daca ar reusi sa razbata dincolo de zidul chinezesc al incaltamintei cu propriile marci, producatorii romani tot nu si-ar putea vedea linistiti de afaceri. Incasarea creantelor este o alta problema cu care ar trebui sa se lupte, spun producatorii.

"In Romania se vehiculeaza in general termene de plata de 90-120 zile", spune Romica Sburlea, directorul companiei bihorene Algero. "E foarte mult: o fabrica cu 120-150 de angajati, care a lucrat pana acum numai pentru a reinvesti, nu prea are resursele necesare pentru a supravietui atat", spune Sburlea, care a directionat pana acum intreaga productie anuala de peste 200.000 de perechi de incaltaminte spre alte piete, in sistem lohn, sub marci precum Prada, Paco Hererro sau Pikolinos. 

Producatorii romani care sunt prezenti pe piata cu marci proprii se confrunta in plan financiar cu o rotatie a capitalului mult mai lenta decat pe piata externa, spune Mladin de la O.P.PINC. Iar tipul de vanzare "pe masura incasarii", practicat de unii comercianti, nu face decat sa-i descurajeze.

"In sistem lohn aceasta problema nu exista, cel putin in cazul nostru. Nu mi-am pus niciodata problema neincasarilor valutare, dat fiind faptul ca lucram pentru o firma de renume", povesteste Morosan. Din acest an a decis sa isi puna problema incasarilor Sburlea de la Algero, care se pregateste sa intampine pentru prima data sezonul de vara cu o colectie proprie pentru a se "face cunoscuti". Ea spune ca pana acum a fost "nevoita" sa lucreze pentru piata britanica pentru ca acolo a gasit stabilitate, dar de acum trebuie sa ia "alte cai", pentru ca exporturile nu mai sunt avantajate de cursul valutar. 

Dar Sburlea este constienta de greutatile ce o asteapta intr-o piata in care isi va primi mereu banii cu intarziere. Termenele furnizorilor de materii prime nu depasesc treizeci de zile, intre timp trebuie platita si manopera (salariile) "si nu ai in Romania un serviciu de facturare eficient precum cel de pe piata externa. La extern nu se discuta, cum ai trimis marfa, ai banii", explica ea. 

Fiscalitatea ridicata, concurenta neloiala (plata la negru a personalului, importuri masive de incaltaminte la valoare declarata in vama mult sub nivelul real a pretului produsului) sunt alte motive pentru care producatorii romani evita inca sa-si vanda productia "acasa". Dar mai interesant si mai putin cunoscut este un alt aspect: disparitia furnizorilor autohtoni de materii prime. 

"Industria de materii prime pentru fabricarea incaltamintei a disparut aproape in intregime", spune Luminita Morosan de la Gecomod. "Pentru talpi, piele si alte materiale ne orientam tot catre importuri. Sunt foarte putini cei care au rezistat."

Pentru un pantof este nevoie de peste 50 de "componente", atentioneaza Mladin de la O.P.PINC. Dintre toate, pielea este cea mai importanta, iar procurarea ei a devenit o problema. "Acum 15 ani functionau in Romania 14 tabacarii pentru piele. Astazi, functioneaza vreo trei-patru, in ritm mai mult sau mai putin constant", spune el. Dar tabacarii nu sunt singurii furnizori care si-au abandonat afacerile. In fiecare sector - talpi, captuseli, spume si accesorii diverse - numarul furnizorilor a scazut si scade in continuare. 

Pentru o gama larga de accesorii, producatorii lipsesc cu desavarsire, spune Carmen Cazan, directoarea uneia dintre principalele fabrici de incaltaminte din tara, Banatim din Timisoara.

Din acest motiv, ofertele din import abunda. De regula, la un pret mult superior celui practicat in Uniunea Europeana, spune Gheorghe Dinu de la Multiprod Invest.  Mai mult, aceste preturi sunt de trei-patru ori mai mari decat in Asia, spune Neculai Olaru, directorul general al Tino SA Brasov, una dintre cele mai importante fabrici romanesti de incaltaminte, cu o productie anuala de peste un milion de perechi, din care 95% sunt exportate in sistem lohn. Compania importa peste 90% din materiile prime folosite in productie. 

Chiar daca materiile prime pe piata interna sunt scumpe (cu un adaos uneori de peste 100%), altele sunt net mai economice pentru producatori, observa insa reprezentantul sectorului, Doru Mladin. "Achizitionarea lor presupune efort valutar si de aprovizionare, dar daca ai un produs competitiv si il poti finanta, iti poti face loc atat in piata interna cat si pe cea externa." Mladin este optimist in ce priveste revigorarea sectorului furnizorilor in Romania, atat prin forte locale, cat si prin interesul crescand al strainilor de a investi aici.

"De bine, de rau, cativa furnizori sunt inca activi, chiar daca numai 30% din cei care au fost. Iar alti furnizori, in special din strainatate, se pregatesc sa investeasca in Romania pentru a fi mai aproape cu produsul de client." 

Pana atunci, rata profitului in industrie va continua sa fie mica, raportata la cea din alte sectoare industriale. Companiile care au lucrat doar in lohn si s-au lovit de evolutia cursului valutar din ultima perioada au lucrat aproape fara profit. Este cazul fabricii de incaltaminte Banatim, care a exportat in lohn 99% din productia anuala de 200.000 de perechi de incaltaminte sub marci precum adidas, Salomon, Puma, Levi’s sau Hilfiger.  Marja de profit a companiei pentru anul trecut a fost de 0,6% din cifra de afaceri dupa ce, in anul precedent, aceasta fusese de 1,72%. "Industria ar fi mai profitabila daca nu s-ar produce in sistem lohn", recunoaste Carmen Cazan, directoarea companiei. Ca atare, pana in 2007, compania si-a propus sa isi dezvolte compartimentul de creatie si sa inceapa sa participe la targuri si expozitii cu colectii proprii, pentru ca, in 2007, sa poata exporta direct sub marca proprie Banatim.

"Viitorul totusi este piata interna, si pana in anul 2007 producatorii autohtoni trebuie sa recastige aceasta piata", spune directoarea. O vor face? Acest lucru va depinde in mare masura de evolutia lohnului in industria romaneasca de incaltaminte. Iar lohnul va mai continua ani buni de acum inainte, e de parere Vasile Mirciu, director general adjunct al Directiei Generale Politica Industriala din cadrul MEC.

"Chiar daca unii pleaca, altii vin in locul lor. Avem semnale ca vor sa vina portughezii si englezii, care au fost mai conservatori pana acum." Venirea strainilor ii deranjeaza insa pe producatorii romani, cand aceasta se concretizeaza in construirea de fabrici proprii. Motivul? 

Ei isi permit sa ofere salarii "uneori mult mai mari decat intreprinderile autohtone", spune Morosan de la Gecomod. "Atrag cel mai bun personal prin aceste salarii", spune directoarea, care regreta ca anul trecut a crescut salariile personalului cu 42%, "tinand cont de cursul valutar". 

In pierdere din cauza cursului valutar a iesit si Tino Brasov, care a cheltuit 73% din costuri cu salariile negociate la un curs al euro de 41.000 de lei.

Cand se vor hotari sa vanda in Romania, producatorii va trebui sa isi gaseasca comercianti dispusi sa renunte la intermediari (adica sa accepte marfa direct de la producator), pentru ca producatorul sa poata mentine un pret final mai atractiv pentru cumparator. O alta problema va fi gasirea de comenzi substantiale.

"Nu exista en-gros-isti", spune Dimitrie Stefanescu, reprezentantul firmei Dino Design din Bucuresti, o firma mai mica, ce produce exclusiv pentru piata interna cate 25.000 de perechi de pantofi anual. "Riscul productiei viitoare este exclusiv al producatorului. Comerciantii cumpara maximum 12 perechi dintr-un model si asteapta sa vada cum se misca piata si apoi mai comanda." 

Dar Stefanescu este multumit de afacerea sa, pe care o catalogheaza drept "100% profitabila". Chiar daca a pariat pe piata interna. Sau poate tocmai pentru ca.