LIVE: ZF Real Estate by Storia - Ce trebuie să ştii ca să devii agent imobiliar?

INCENDIUL din Colectiv: Familiile victimelor pot depune solicitările de ajutor la Agenţiile de Plăţi şi Inspecţie Socială

Autor: Alice Draghici Postat la 09 noiembrie 2015 44 afişări

Solicitările vizând acordarea ajutorului de urgenţă de la Guvern pentru familiile victimelor incendiului din clubul Colectiv se depun la Agenţiile Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială sau, în Bucureşti, la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Rudele celor care au fost răniţi în incendiul din 30 octombrie din clubul Colectiv pot depune solicitările pentru ajutorul garantat de Guvern la Agenţiile Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială sau, în Bucureşti, la Agenţia Naşională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, potrivit unor surse guvernamentale.

Aceleşi surse susţin că echipele sunt pregătite să meargă în întâmpinarea familiilor pentru ca acestea să "nu fie puse pe drumuri".

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a declarat, la începutul şedinţei de Guvern de luni, că plata acestor sume urmează să se facă în maximum 5 zile de la primrea solicitării, adăugând că au fost înregistrate mai multe solicitări din partea familiilor pacienţilor transferaţi în străinătate, precum şi solicitări din partea familiilor celor 83 de pacienţi care sunt acum internaţi în spitalele din ţară.

Familiile victimelor tragediei din Clubul Colectiv care sunt internate în spitale din străinătate vor primi 7.500 de euro lunar, ajutor din partea Guvernului, iar rudele pacienţilor spitalizaţi în ţară vor beneficia de 6.000 de lei pe lună, pe toată durata spitalizării.

Potrivit premierului interimar, familiile victimelor care au fost transferate în spitale din străinătate vor primi 7.500 de euro lunar, respectiv 6.000 de euro pentru cazare, masă şi alte cheltuieli, şi 1.500 de euro pentru transport.

"Va fi o hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgenţă familiilor victimelor tragicului eveniment din 30 octombrie. Mai exact, este vorba despre acordarea cu titlu de ajutor de urgenţă a unei sume de 7.500 euro lunar fundamentată prin 30 de zile a câte 200 euro pe zi acordaţi pentru cazare, masă şi alte cheltuieli membrilor familiilor victimelor. În momentul de faţă avem 30 de victime internate în spitalele din străinătate, la care se adaugă 1.500 euro cheltuieli de transport", a declarat premierul interimar Sorin Cîmpeanu.

Rudele pacienţilor internaţi în spitale din Capitală vor primi, la rândul lor, 6.000 de lei pe lună, iar banii vor fi daţi pe toată durata spitalizării.

"Pentru aceştia se acordă un sprijin tot cu titlul de ajutor de urgenţă în valoare de 6.000 lei pe lună, deci 200 lei pe zi pentru cheltuieli de cazare şi masă şi alte cheltuieli", a explicat Cîmpeanu, precizând că aceste sume se acordă pe toată durata spitalizării, începând cu ziua în care au fost internate victimele şi în funcţie de numărul de zile de spitalizare, indiferent care este perioada.

Cîmpeanu a precizat că "este posibil" ca acest sprijun să fie acordat din Fondul de rezervă al Guvernului.

"Este vorba de o sumă de 1,145 miliarde lei, deci peste 250 de milioane de euro. Vă spun asta pentru a vă asigura că există disponibilitate financiară şi nu sunt niciun fel de emoţii pe acest palier", a arătat Cîmpeanu.

Guvernul interimar condus de Sorin Cîmpeanu s-a reunit, luni, într-o şedinţă extraordinară, pentru a discuta programul de asistenţă pentru răniţii din incendiul de la clubul Colectiv şi pentru familiile acestora.

În spitalele din Capitală sunt internate, luni, 83 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 15 sunt în stare critică, şase în stare gravă şi 61 sunt stabilizaţi.

Dintre pacienţii internaţi în spitale din Capitală, 35 au fost transportaţi spre unităţi sanitare din străinătate, însă trei au decedat. Ultimul a fost bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, care murit, duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia şi care a fost întoarsă din drum. Alţi doi răniţi au decedat sâmbătă, după ce au ajuns în Olanda.

În urma incendiului produs în 30 octombrie în clubul Colectiv, 46 de persoane au decedat, iar alte aproximativ 150 au fost rănite şi internate în spitale din Capitală.

Bilanţul persoanelor decedate în urma tragediei din Clectiv a crescut la 46 luni dimineaţă, când jurnalista şi fotografa Teodora Maftei a murit la clinica din Israel, unde a fost transferată săptămâna trecută.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SOLICITĂRI AJUTOR,
RĂNIŢI,
/actualitate/incendiul-din-colectiv-familiile-victimelor-pot-depune-solicitarile-de-ajutor-la-agentiile-de-plati-si-inspectie-sociala-14879301
14879301
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.