Încrederea americanilor în economia SUA a atins în ianuarie maximul ultimilor 11 ani
Încrederea americanilor în economia Statelor Unite a urcat în ianuarie la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani, susţinută de creşterea numărului de locuri de muncă şi de scăderea preţurilor carburanţilor, relatează Bloomberg.
Un indice privind încrederea consumatorilor calculat de University of Michigan a crescut la 98,1 puncte, nivel maxim după ianuarie 2004, de la 93,6 puncte în decembrie.
Analiştii intervievaţi de Bloomberg anticipau că acest indice va atinge în această lună 98,2 puncte.
În luna decembrie, cheltuielile de consum au înregistrat cea mai mare creştere după 2006, datorită scăderii preţurilor carburanţilor, care a compensat majorarea lentă a salariilor.
"Optimismul consumatorilor nu a scăzut în ianuarie. Îmbunătăţirea se datorează tendinţelor favorabile ale veniturilor şi pieţei muncii, precum şi declinului preţurilor carburanţilor", a declarat Richard Curtin, director al Michigan Survey of Consumers.
Economia SUA a avansat în trimestrul patru din 2014 cu 2,6%, după un ritm de 5% în trimestrul anterior, care a fost cel mai ridicat din peste un deceniu, potrivit datelor publicate vineri de Departamentul pentru Comerţ.
Creşterea medie înregistrată de economia americană, de la revenirea la expansiune în iunie 2009, este de 2,3%.
Datele au arătat că cheltuielile de consum au crescut în trimestrul al patrulea cu 4,3%, cel mai mult după primul trimestru din 2006.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro