Inflaţia în Statele Unite vine peste aşteptările pieţelor pentru octombrie

Autor: Mihai Gongoroi, Mediafax Postat la 13 noiembrie 2019 46 afişări

Inflaţia în Statele Unite vine peste aşteptările pieţelor pentru octombrie

Rata inflaţiei din SUA a marcat o revenire în octombrie, peste aşteptările din pieţele financiare, evoluţie care, alături de detensionarea războiului comercial cu China, ar putea calma temerile investitorilor cu privire la o posibilă recesiune şi să sprijine poziţia monetară a Fed, anunţă Reuters.

După cea de-a treia reducere a dobânzilor în tot atâtea întâlniri de politică monetară în octombrie, preşedintele Fed Jerome Powell a semnalat că banca centrală a Statelor Unite nu va aplica noi scăderi a costului creditelor pe termen scurt şi că pune pauză în ciclul de relaxare a politicii monetare pe care l-a demarat în iulie. Atunci Fed-ul a redus dobânzile pentru prima dată din 2008 încoace.

Departamentul pentru muncă al SUA a informat că indicele preţurilor de consum (CPI – consumer price index) a urcat cu 0,4% în octombrie pe fondul unei creşteri a preţurilor la energie, sănătate, produse alimentare şi alte bunuri. Aceasta reprezintă cea mai mare creştere a CPI din martie, care a venit după o majorare similară a preţurilor de consum în luna septembrie.

Rata anuală a inflaţiei CPI a urcat la 1,8% în octombrie după un avans de 1,7% în septembrie. Economiştii se aşteptau la o inflaţie de 0,3% în octombrie şi la o rată anuală de 1,7%.

Datele pozitive privind inflaţia vin pe fondul unor alte date în general pozitive publicate în ultimele săptămâni, cel mai important fiind raportul privind locurile de muncă nou create în octombrie ce a arătat că economia americană a creat 128.000 de noi locuri de muncă, cifrele fiind trase în jos de factori sezonieri. Acest raport a revizuit şi locurile de muncă create în precedentele două luni adăugând 95.000 de noi locuri de muncă create în august şi septembrie.

Totodată s-a consemnat în ultima perioadă o accelerare a activităţii economice în sectorul serviciilor, care reprezintă mare parte din economia Statelor Unite. Deşi războiul comercial dintre Statele Unite şi China ce ţine de peste un an şi jumătate a afectat sever sectorul manufacturier, consumatorii au ţinut economia americană pe linia de plutire pe fondul creşterilor de salarii ce au demarat o tendinţă ascendentă după mai multe decenii de stagnare efectivă.

În octombrie, preţurile la energie din Statele Unite au crescut cu 2,7% după o scădere de 1,4% în luna precedentă. Preţurile la combustibili s-au scumpit de asemenea cu 3,7% după o ieftinire de 2,4% în septembrie.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.