ING va rambursa cu şase luni mai devreme ultima tranşă a ajutorului primit de la statul olandez

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 05 noiembrie 2014 68 afişări

ING, cel mai mare grup bancar din Olanda după active, va plăti la finalul acestei săptămâni ultima tranşă din ajutorul de stat în valoare totală de 10 miliarde de euro primit în 2008 pe fondul crizei financiare, cu şase luni mai devreme decât termenul stabilit anterior.

Ultima tranşă va fi plătită în data de 7 noiembrie, deşi calendarul de rambursare a pachetului de bailout primit de la stat stabilit de ING şi Comisia Europeană prevedea ca aceasta să fie achitată în mai 2015, se arată într-un comunicat emis miercuri de ING Groep.

Suma totală pe care ING o va înapoia statului olandez se va ridica la 13,5 miliarde de euro după efectuarea acestei plăţi, dintre care 10 miliarde de euro reprezintă principalul, iar 3,5 miliarde de euro dobânzi şi prime.

"Sprijinul primit de la statul olandez ne-a ajutat să trecem prin criză şi să ieşim mai puternici. De aceea, suntem recunoscători statului şi cetăţenilor, precum şi clienţilor care au rămas alături de noi în ultimii ani", a declarat Ralph Hamers, directorul general executiv al ING.

Tranşa care va fi plătită vineri este în valoare de 1,025 miliarde de euro, dintre care 683 milioane de euro reprezintă principalul, iar 342 milioane de euro dobânzi şi prime.

ING a raportat un profit net în valoare de 928 de milioane de euro în trimestrul al treilea din acest an, în creştere faţă de profitul net înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, în valoare de 128 de milioane de euro, potrivit MarketWatch.

ING Bank este prima instituţie financiară internaţională care a deschis o sucursală în România după 1989. Lansată în 1994, ca bancă de nişă, de corporate şi investment banking, ING s-a dezvoltat în ultimii zece ani ca o bancă universală, cu un accent puternic în perioada dinaintea crizei financiare pe segementul de retail, unde deţine în prezent cote de piaţă de 5-6%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ING,
RAMBURSARE,
/actualitate/ing-va-rambursa-cu-sase-luni-mai-devreme-ultima-transa-a-ajutorului-primit-de-la-statul-olandez-13492442
13492442
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.