Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au scăzut cu 7,5% la şase luni
Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au scăzut cu 7,5% în primele şase luni ale acestui an, la 54.195 de unităţi, înregistrând cel mai puternic declin în rândul mărcilor cu un volum mare al vânzărilor, în timp ce piaţa a înregistrat o creştere de 6,1%, la 1.017.500 de unităţi.
La finalul primului semestru, cota de piaţă a mărcii româneşti se situa la 5,33%, în scădere de la 5,38% la sfârşitul lunii mai. În intervalul similar din 2014, Dacia deţinea pe piaţa franceză o cotă de 6,11%, potrivit datelor asociaţiei constructorilor auto francezi CCFA.
Vânzările Dacia pe piaţa franceză au continuat astfel evoluţia negativă consemnată în primele cinci luni, când au înregistrat un declin de aproape 10%.
În luna iunie, înmatriculările Dacia au urcat cu 2,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 11.640 de unităţi, conferind mărcii o cotă de 5,16%.
Piaţa auto franceză a consemnat în luna iunie o creştere de 15%, la 225.645 de autoturisme înmatriculate.
În rândul mărcilor cu un volum mare al vânzărilor, cele mai importante scăderi au fost consemnate în primul semestru de Dacia, DS, marcă a grupului francez PSA Peugeot Citroen, cu 14,5%, şi Alfa Romeo cu 20%.
Înmatriculările grupului Renault, care deţine şi Dacia, au crescut cu 3,5% în primele şase luni, la 262.801 de autoturisme, iar cota de piaţă a atins 25,83%, faţă de 26,48% în urmă cu un an.
În luna iunie au fost înmatriculate 65.111 de autoturisme ale grupului Renault, în creştere cu 8,5% comparativ cu aceeaşi lună a anului 2014. Cota de piaţă a grupului Renault în luna mai a fost de 28,86%.
Franţa este cea mai mare piaţă a Dacia, înmatriculările de autoturisme noi crescând anul trecut cu 12,9% comparativ cu 2013, la 105.896 unităţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro