INS: 1.853.000 de persoane de peste 50 de ani nu au avut niciun tip de pensie în trimestrul al doilea
Un număr de 1.982.000 de persoane din cele 3,8 milioane de persoane între 50 şi 59 de ani cuprinse într-o anchetă a INS au beneficiat de un tip de pensie în al doilea trimestru al acestui an, iar alţi 1.853.000 nu au avut niciun fel de pensie, cei mai mulţi dintre aceştia fiind bărbaţi în vârstă de 50-54 de ani, a informat ieri Institutul Naţional de Statistică (INS).
În al doilea trimestru al acestui an, 3.835.000 de persoane în vârstă de 50-69 ani care lucrau sau lucraseră până după împlinirea vârstei de 50 de ani au făcut obiectul anchetei "Tranziţia de la muncă la pensionare", a precizat INS într-un comunicat de presă. Puţin peste jumătate (51,7%) dintre cele 3.835.000 de persoane care au făcut obiectul anchetei, respectiv 1.982.000, au beneficiat în trimestrul al doilea de un tip sau altul de pensie.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro