INS: Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în ianuarie cu peste 12% faţă de aceeaşi lună din 2014

Autor: Ana Maria Petcana Postat la 12 martie 2015 50 afişări

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în ianuarie, atât ca serie brută, cât şi ajustată, faţă de aceeaşi lună din 2014, cu 12,2% şi, respectiv, 12,9%, susţinut de lucrările de reparaţii capitale şi cele de construcţii noi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Astfel, ca serie brută, pe elemente de structură au avut loc creşteri de 22,6% la lucrările de reparaţii capitale şi de 17,5% la lucrările de construcţii noi, în timp ce lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 6,5%.

Pe obiecte de construcţii, clădirile rezidenţiale şi cele nerezidenţiale înregistrat creştere, cu 53,9%, respectiv cu 27,7%, iar construcţiile inginereşti au scăzut cu 6%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, au fost raportate creşteri pe toate elementele de structură astfel: lucrările de reparaţii capitale - 25,3%, lucrările de construcţii noi - 19,3% şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente - 2,3%.

Pe obiecte de construcţii, ca serie ajustată, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale şi la cele clădirile nerezidenţiale cu 47,6%, respectiv cu 29,3%. Construcţiile inginereşti au scăzut cu 11,8%.

Comparativ cu decembrie 2014, în ianuarie, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 70,9% ca serie brută şi cu 5,4% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII,
EVOLUŢIE,
/actualitate/ins-volumul-lucrarilor-de-constructii-a-crescut-in-ianuarie-cu-peste-12-fata-de-aceeasi-luna-din-2014-13972384
13972384
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.