Instanţa supremă a rămas în pronunţare în dosarul fiului Sorinei Plăcintă
Instanţa supremă a rămas în pronunţare, joi, în dosarul în care fiul senatorului Sorina Plăcintă, Andrei, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, după ce avocaţii şi procurorul au cerut rejudecarea cazului la Curtea de Apel Bucureşti, din cauza lipsei de apărare de la această instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a luat în discuţie, joi, recursul făcut de Andrei Plăcintă împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. La termenul de joi al procesului, judecătorii ICCJ l-au audiat pe Andrei Plăcintă, care le-a arătat acestora că nu a avut niciun moment intenţii criminale, ci doar pe aceea de a pleca din locul "famat" în care se afla. Astfel, a arătat Plăcintă, din cunoştinţele sale, zona unde s-a petrecut incidentul din urmă cu doi ani este populată cu persoane care nu-şi câştigă existenţa în mod licit, "cu femei care practică prostituţia", iar teama de acest loc l-ar fi împins la acele gesturi. Avocaţii lui Plăcintă au arătat instanţei supreme că decizia CAB a fost luată nedrept în sensul în care clientului lor nu i-a fost asigurat un drept efectiv la apărare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro