Ioan Mihăilă, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul "mită la Hidroelectrica"
Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi fost consilier al fostului ministru al Energiei Constantin Niţă, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită privind vânzarea de energie.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
Instanţa a dispus ca din pedeapsa de trei ani să fie redusă durata arestării preventive de la 23 octombrie 2013 la 18 aprilie 2014, precum şi durata arestului la domiciliu începând din 18 aprilie 2014 până în prezent.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Eugen Brădean, fost director de trading la Hidroelectrica. Brădean şi-a recunoscut faptele şi a fost condamnat în 5 decembrie 2013, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la dare şi luare de mită. În urma deciziei instanţei, Eugen Brădean a fost pus în libertate.
Decizia a fost contestată de procurorii DNA la Curtea de Apel Bucureşti, care a admis apelul în 31 ianuarie 2014. Instanţa a desfiinţat sentinţa Tribunalului Bucureşti şi, rejudecând cauza, a dispus ca Eugen Brădean să execute pedeapsa de trei ani de închisoare.
În 13 noiembrie 2013, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Ioan Mihăilă pentru dare de mită şi pe Eugen Bădean pentru complicitate la luare şi complicitate la dare de mită.
Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că, în luna octombrie 2013, Ioan Mihăilă, în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a promis suma de 1.400.000 de euro unui alt membru din acelaşi consiliu (denunţător în cauză), pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea unui contract bilateral pentru o perioadă de patru ani, prin care Hidroelectrica să vândă o cantitate de 7.012.800 MWh energie electrică societăţii comerciale Energon Power & Gas SRL Cluj.
"Cantitatea respectivă de energie urma să fie vândută pentru suma de 1.157.112.000 lei (262.980.000 euro), ceea ce ar fi reprezentat condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica, respectiv un posibil prejudiciu de 175.000.000 lei în dauna societăţii Hidroelectrica", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Procurorii au precizat că Eugen Brădean, membru în Directoratul Hidroelectrica SA şi coordonator al Direcţiei de Marketing Furnizare din cadrul companiei, l-a abordat pe holurile instituţiei pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că poate primi între 500.000 şi un milion de euro de la nişte "parteneri", pentru a sprijini acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme.
Procurorii au precizat că Brădean a menţionat că este vorba de societatea Energon Power & Gas din Cluj şi că ar mai exista alte trei-petru persoane ce urmează să primească bani, fără a dezvălui identitatea acestora şi suma pentru fiecare.
În timpul discuţiei, Brădean, "pentru a întări seriozitatea ofertei făcute", a acceptat remiterea către Vulpescu a unui avans de 20 la sută, respectiv aproximativ 200.000 de euro, fiind dispus să negocieze cu cei care ofereau această sumă un avans mai consistent de 35 la sută.
"Suma promisă cu titlu de mită urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de către o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice", au precizat procurorii.
Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte şi Ioan Mihăilă. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului, din care făcea parte şi Eugen Brădean, au mai arătat procurorii.
Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o ofertă pe bursa OPCOM pentru vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerând că încheierea contractului ar produce pierderi semnificative.
"În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat în discuţie propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare iniţiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la preţul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)", arăta Hidrolectrica, într-un comunicat de presă.
Directoratul a respins propunerea cu trei voturi "împotrivă", o abţinere şi un vot "pentru", fiind astfel consemnată o majoritate care a considerat că un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.
Comunicatul Hidroelectrica nu a menţionat votul dat de fiecare membru al directoratului. Din directoratul Hidroelectrica au făcut parte Mihail Stănculescu, Aurel Cocoş, Eugen Brădean, Mihai Teleanu şi Ovidiu Agliceru.
"Acest gen de contracte au generat în trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia stării de insolvenţă. Având în vedere faptul că Hidroelectrica are o conducere în sistem dualist, Directorat şi Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezintă punctul de vedere al companiei. Astfel de iniţiative individuale sunt dezavuate şi sunt considerate inacceptabile, în raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la ieşirea din insolvenţă şi cu obiectivele stabilite de către actuala conducere a companiei", se mai arată în comunicat.
Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica era format din Remus Borza, Ioan Mihăilă, Remus Vulpescu, Mihai Groşan, Oana Truţă, Elena Popescu şi Gabriela Sandu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro