Ioan Rus: Au fost optzeci şi ceva de voturi pentru excluderile din partid, eu am votat pentru
Vicepreşedintele PSD Ioan Rus a declarat, joi, după şedinţa PSD în care s-a decis excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, că au fost optzeci şi ceva de voturi în favoarea acestor excluderi, şi că el, personal, a votat ”pentru”.
”Au fost, cred, două voturi împotrivă şi o abţinere sau două abţineri şi optzeci şi ceva de voturi pentru”, a spus Ioan Rus, precizând că s-a discutat activitatea tuturor liderilor.
Întrebat care a fost opţiunea sa, Ioan Rus a spus: ”Am votat pentru”.
Despre congresul partidului, Rus a menţionat că ”decizia fost să se organizeze un Consiliu Naţional după luna ianuarie, în care se vor stabili şi direcţii de acţiune ale partidului, care se vor valida într-un congres, după acest Consiliu”.
Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova, conform unor surse social-democrate.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro