Iohannis a primit Premiul Civic German, conferit de Fundaţia Civică Bad Harzburg

Autor: Petru Mazilu Postat la 03 iunie 2023 48 afişări

Iohannis a primit Premiul Civic German, conferit de Fundaţia Civică Bad Harzburg

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit Premiul Civic German, conferit de Fundaţia Civică Bad Harzburg, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Castelul Benrath, din Düsseldorf, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Ceremonia a avut loc sâmbătă.

„Privesc acest premiu nu doar ca o onoare personală. Este o recunoaştere a modului în care democraţia şi angajamentul civic se manifestă în România. Acest premiu are astfel o semnificaţie aparte pentru mine, dar mai ales pentru cetăţenii României”, a spus Klaus Iohannis, care s-a adresat publicului în limba germană.

Klaus Iohannis a vorbit şi despre crizele provocate de migraţia ilegală, de pandemie şi de războiul din Ucraina.

„Fundaţia Civică Bad Harzburg a decis acordarea Premiului Civic German preşedintelui Klaus Iohannis pe baza evaluării întregii sale cariere politice, punând accentul pe susţinerea convieţuirii armonioase a diferitelor etnii, pe angajamentul pentru libertate, democraţie şi pluralism, restaurarea şi modernizarea oraşului natal Sibiu, pe sprijinirea luptei anticorupţie şi ataşamentul faţă de ideea Europei unite. Laudatio va fi susţinută de Norbert Lammert, laureat al Premiului Civic German pentru anul 2015, fost preşedinte al Parlamentului Federal german”, a anunţat, anterior evenimentului, Administraţia Prezidenţială prin intermediul unui comunicat de presă.

Iohannis va primi duminică Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, conferit de Centrul împotriva expulzărilor.

„Decizia de acordare a Premiului Franz Werfel Preşedintelui României reprezintă o recunoaştere a activităţii sale în domeniul promovării drepturilor omului şi a bunei convieţuiri între grupurile etnice, de-a lungul carierei sale politice. Laudatio va fi susţinută de Jean-Claude Juncker, fost preşedinte al Comisiei Europene şi fost prim-ministru al Marelui Ducat de Luxemburg”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Ceremonia de duminică va avea loc la Biserica Sf. Paul din Frankfurt pe Main.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
klaus iohannis,
premiu,
fundaţie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.