Iohannis a sesizat CCR privind Legea care reglementează regimul fiscal derogatoriu al unor terenuri
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu iniţiativa lui Şerban Nicolae adoptată de Parlament, lege care instituie scutiri de taxe pentru activităţi economice autorizate, inclusiv jocurile de noroc, desfăşurate pe terenuri, precum insule, grinduri, sau alte suprafeţe de uscat.
Printre motivele de neconstituţionalitate prezentate de şeful statului Klaus Iohannis se numără adoptarea proiectului de lege în Senat cu depăşirea termenului constituţional de 60 de zile stabilit pentru prima Cameră sesizată.
„Propunerea legislativă privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu şi de regim juridic special a fost depusă la Senat, ca primă Cameră competentă, spre dezbatere şi adoptare, la data de 6 martie 2017. (...) Adoptarea legii de către Senat, ca primă Cameră competentă, în şedinţa din data de 6 noiembrie 2017, s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 75 alin. (2), fiind dezbătută şi adoptată cu depăşirea termenului constituţional de 60 de zile stabilit pentru prima Cameră sesizată. Procedând în acest mod, dezbaterea şi adoptarea de către Senat a legii criticate în şedinţa din 6 noiembrie 2017 echivalează şi cu încălcarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi, implicit, a prevederilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală”, se arată în textul sesizării, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis, vineri, MEDIAFAX.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro