Iohannis: Peste o săptămână expiră starea de urgenţă. Nu înseamnă că epidemia s-a încheiat

Autor: Otilia Serescu Postat la 09 mai 2020 172 afişări

Iohannis: Peste o săptămână expiră starea de urgenţă. Nu înseamnă că epidemia s-a încheiat

Preşedintele Klaus Iohannis, a spus, sâmbătă, că peste o săptămână expiră starea de urgenţă, atrăgând însă atenţia că epidemia de COVID-19 nu se va încheia la acel moment. El a adăugat că data de 15 mai este doar un „termen administrativ când se termină starea de urgenţă”.

Klaus Iohannis s-a aflat, sâmbătă, în vizită la spitalul suport COVID din Târgu Mureş. La finalul vizitei, şeful statului a făcut o declaraţie de presă.

„Din păcate, epidemia e între noi. Avem şi azi peste 300, 320 de cazuri noi şi vreau să atrag atenţia asupra unui lucru: peste o săptămână expiră starea de urgenţă. Asta nu înseamnă că epidemia s-a încheiat. Trebuie să avem grijă. Trebuie să păstrăm distanţa, să purtăm mască. 15 mai e doar un termen administrativ când se termină starea de urgenţă, dar, din păcate epidemia nu se arată în retragere. (...) Trebuie să avem mare grijă ca să nu dăm cu piciorul la tot ce am realizat în ultimele două luni”, a spus Klaus Iohannis.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
iohannis,
urgenţă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.