Iohannis: Resimţim ameninţările generate de războiul brutal dezlănţuit de Rusia împotriva Ucrainei
„România, întregul Flanc Estic, precum şi întreaga Alianţă şi comunitate internaţională resimt din plin aceste ameninţări de securitate fără precedent generate de războiul brutal dezlănţuit de Rusia împotriva Ucrainei”, spune Klaus Iohannis, în prezenţa premierului olandez, Mark Rutte.
„Sunt bucuros că îl avem ca invitat, aici, la Cincu, pe domnul Mark Rutte, Prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, într-un moment important, dar şi dificil pentru securitatea europeană şi euroatlantică. România şi Ţările de Jos sunt state prietene, partenere şi aliate în cadrul Uniunii Europene şi al NATO. Ţările noastre împărtăşesc aceleaşi valori democratice şi au interese comune de securitate, de pace şi de prosperitate. Vizita dumneavoastră în România, domnule Prim-ministru, reprezintă expresia relaţiilor aprofundate de cooperare pe care România le are cu Ţările de Jos, în mod deosebit în domeniul securităţii şi apărării. România, întregul Flanc Estic, precum şi întreaga Alianţă şi comunitate internaţională resimt din plin aceste ameninţări de securitate fără precedent generate de războiul brutal dezlănţuit de Rusia împotriva Ucrainei”, spune Klaus Iohannis.
El afirmă că prezenţa militarilor în România demonstrează „unitatea, coerenţa şi capacitatea de reacţie ridicate care definesc NATO – cea mai puternică Alianţă politico-militară din istorie – şi pe noi ca Aliaţi”.
„Împreună cu soldaţii români, faceţi Europa mai sigură şi protejaţi valorile euroatlantice: democraţia, drepturile omului, statul de drept şi dreptul fiecărei naţiuni de a-şi alege singură cursul de politică externă şi de securitate.
(...) Împreună suntem mai credibili, mai eficienţi şi mai hotărâţi în asigurarea unui mediu de securitate stabil, necesar dezvoltării societăţilor noastre democratice”, încheie şeful statului.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro