Iulian Stanciu, eMAG: „De anul acesta, vom vinde timp”
„Vom vinde oamenilor timp, ne adresăm celor ce valorizează timpul” este modul în care justifică Iulian Stanciu, directorul general al eMAG, diversificarea categoriilor din portofoliul magazinului online.
Afirmaţia face referire la introducerea segmentului food, alături de fashion, sport şi auto în categoriile listate pe site-ul magazinului online până la finalul lui 2014. Diversificarea categoriilor de produse şi dezvoltarea regională vor fi rezultatul unor investiţii de 11,5 milioane de euro. Suma va fi împărţită astfel: 3 mil. euro în tehnologie, 2,5 mil. euro în logistică, 4,5 mil. euro în extinderea internaţională şi 1 mil. euro în dezvoltarea echipei şi competenţelor echipei eMag. Investiţiile de anul acesta vor fi duble faţă de anul trecut, când acestea au totalizat 5,4 milioane de euro.
Compania este prezentă în România, Bulgaria şi Ungaria şi a ajuns la o bază de 36 de milioane de potenţiali cumpărători, 10% din vânzări fiind realizate pe pieţele internaţionale. Până la sfârşitul anului în curs, eMAG îşi va extinde prezenţa pe încă o piaţă internaţională, principalele vizate fiind cele din regiune: fosta Iugoslavie Grecia, Turcia, Ucraina. "Ucraina rămâne cu siguranţă în plan - trebuie să se liniştească lucrurile, dar este o piaţă foarte mare, e cât România, Ungaria, Bulgaria şi mai mult de atât. Undeva în octombrie vom avea o nouă ţară" a declarat Stanciu pentru Business Magazin. Acesta a mai adăugat că Investiţia pentru lansarea pe o nouă piaţă se realizează treptat, pe o perioadă de aproximativ patru ani şi ajunge la circa 15 milioane de euro.
Anul acesta, eMAG estimează o creştere de peste 40% a vânzărilor realizate în anul 2014 şi ţinteşte o cifră de vânzări de peste 260 de milioane de euro.Pentru construirea expertizei pe noile categorii, eMAG are în plan şi extinderea echipei, astfel că, până la finalul anului, aceasta va trece pragul de 1.000 de angajaţi. Compania investeşte 1 milion de euro în dezvoltarea şi consolidarea echipei. eMAG a dezvoltat programe de training de specialitate diferenţiate pe categorii de angajaţi, precum şi cea mai mare Academie din mediul privat care va fi deschisă, din toamna acestui an şi angajaţilor din alte companii. Totodată, eMAG oferă singurul MBA specializat pe ecommerce din România cu profesori experimentaţi în business-ul internaţional
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro