Iuliana Craiciu, avocat asociat, pleacă de la Muşat & Asociaţii

Autor: Ioana Mihai Postat la 16 decembrie 2011 135 afişări

Muşat & Asociaţii împreună cu Iuliana Craiciu, avocat asociat al casei de avocatură, au luat decizia comună de a înceta colaborarea, Iuliana Craiciu dedicându-se în continuare unor proiecte personale.

"Iuliana a fost alături de Muşat & Asociaţii de mai bine de 6 ani, iar în acest timp a dovedit că este un profesionist dedicat avocaturii de business. Îi doresc mult succes în planurile de viitor", a spus Gheorghe Muşat, senior partner la Muşat & Asociaţii.

"Experienţa la Muşat & Asociaţii a fost o adevărată şcoală pentru mine. A fost locul unde am avut ocazia să mă dezvolt profesional la cel mai înalt nivel. Mă bucur că am avut privilegiul de a lucra şi de a învăţa în acelaşi timp alături de unii dintre cei mai buni specialişti de pe piaţa locală", a completat Iuliana Craiciu.

Muşat & Asociaţii este una dintre primele case de avocatură înfiinţate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 12 parteneri şi peste 100 de avocaţi şi consilieri, firma oferă servicii de consultanţă în toate sectoarele avocaturii de business.

Portofoliul Muşat & Asociaţii cuprinde peste 2.500 de clienţi, mari corporaţii locale sau internaţionale printre care: Enel SpA, Roche, Rompetrol, Colas, European Investment Bank, RBS (Royal Bank of Scotland), ING Bank, Fortis Bank, KBC Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Novartis, General Electric, General Motors, Intel, Oracle, AON, AT&T, Thyssen Krupp, Generali, Immoeast, Petrom, AFI Europe, Electrolux, SBS Broadcasting Corporation etc.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/iuliana-craiciu-avocat-asociat-pleaca-de-la-musat-asociatii-9067209
9067209
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.