Cu Turcia şi guvernul sirian sprijinit de Rusia, pe cale să intre într-un război total şi cu 700.000 de oameni care fug din calea luptelor pentru Idlib, ultima redută a opoziţiei faţă de regimul lui Bashar al-Assad, lumea s-ar putea trezi cu încă o criză umanitară, iar Europa cu o nouă criză a imigranţilor.

Erdogan, cel mai puternic lider turc din istoria modernă, şi-a pus toată lumea-n cap. Preşedintele sirian Bashar Al-Assad îi este un duşman personal; i-a alungat cu armata din nordul Siriei pe rebelii kurzi, foşti aliaţi ai SUA şi susţinuţi de UE; intrând în conflict cu armata lui Al-Assad, a adus Turcia în opo­ziţie cu Rusia, aliatul dictatorului sirian, sursă de gaze naturale pentru economia turcă şi piesă importantă în jocul de şah pe care Ankara îl face cu Washingto­nul; acasă, se chinuie să-şi menţină popularitatea în timp ce economia ţării sale se clatină pe marginea pră­pastiei. În acest context, armata lui Erdogan, a doua ca mărime din NATO, a concentrat sute de tancuri şi vehicule blindate în regiunea Idlib, ultima redută a opoziţiei militare faţă de regimul lui Al-Assad, şi a lovit circa 170 de ţinte din Siria ca răspuns la atacuri siriene în care au murit cel puţin 12 soldaţi turci în nord-vestul provinciei luna aceasta, scrie Bloomberg.

Rusia, care sprijină cu soldaţi şi tehnică militară for­ţele dictatorului Al-Assad, a cerut oprirea atacu­rilor asupra militarilor ruşi şi aliaţilor acestora. Arma­ta guvernului sirian este de o lună în plină ofensivă pentru cucerirea Idlib. Cucerirea regiunii şi a oraşului i-ar aduce lui Al-Assad o victorie strategică majoră care ar limita influenţa Turciei în Siria după război.  Ankara sprijină rebelii încă de la începutul con­flictului, în 2011. Luptele noi testează un acord sub­ţire între Turcia şi Rusia privind Siria prin care cele două puteri regionale şi-au împărţit zone de control. O înţelegere între Turcia, Rusia şi Iran (şi el aliat al regimului de la Damasc) încheiată în urmă cu trei ani a împiedicat o ofensivă pentru Idlib, permiţând în­fiin­ţarea a patru „zone de deescala­dare“ (printre care Idlib) şi staţionarea de trupe turceşti acolo. Însă armata siriană şi susţinătorii săi străini s-au apropiat de centrul Idlib, preluând controlul autostrăzilor strategice, ajutaţi, spun unii analişti, şi de o pasivitate a Turciei, după cum remarcă The Daily Beast.

Acordul dintre Putin şi Erdogan s-a rupt deoarece Turcia şi grupările siriene pe care le susţine au eşuat în a ţine sub control forţe jihadiste cu legături cu Al-Qaeda. În aceste condiţii, Rusia a per­mis ofensiva lui Al-Assad, care se transformă rapid într-o criză umanitară. Prinsă în focurile războiului este populaţia de trei milioane de persoane a Idlib, no­tează David Gardner, editorialist la Financial Times.

Oamenii au îndurat teroarea calculată a atacurilor aeriene şi a bombardării spitalelor şi şco­lilor, a pie­ţelor şi a brutăriilor, şi au căutat adăpost în „zone de deescaladare“. Acum supravieţuiesc în tem­peraturi negative. Datele ONU arată că apro­ximativ 700.000 de persoane au fugit de ofensiva regimului de la Damasc contra opoziţiei din Idlib din decembrie încoace, scrie The Guardian.

Aproape jumătate din populaţia de 22 de mi­lioane de persoane de dinainte de război a Siriei a fost dislocată, dintre care şase milioane de oameni au fugit peste graniţe. Însă noul flux de refugiaţi care ajung la graniţa din vest cu Turcia şi umplu cele două enclave siriene nord-vestice ocupate de Turcia în 2016 şi 2018 şi-ar putea dubla mărimea, devenind cel mai mare din acest război.

Posibila nouă criză riscă să reînvie isteria refu­gia­ţilor care a cuprins Europa în 2015-2016 şi a energizat xenofobia populistă, scenariu pe care Turcia şi Rusia îl cunosc prea bine, aminteşte Gardner. Episodul 2015-2016 a urmat intrării Rusiei în război pentru salva­rea regimului sub asediu al lui Al-Assad, şi a adus Turcia într-un acord cu UE prin care Ankara primeşte bani în schimbul găzduirii refugiaţilor sirieni. De atunci, Turcia a ajuns să găzduiască 3,6 mi­lioane de sirieni şi a construit un zid la graniţa cu Siria pentru a ţine fluxul sub control. De asemenea, Ankara a cerut mai mulţi bani Uniunii pentru aceste servicii.

În timp ce Rusia şi Turcia sunt în tabere opuse în privinţa Idlib, numitorul lor comun este dorinţa de a exploata sensibilitatea UE la valurile de refugiaţi pentru a-şi sprijini scopurile în Siria.

Erdogan ameninţă constant că redeschide rutele spre Europa pentru sirienii care fug de război. Kremlinul le spune Germaniei şi Franţei că poate facilita întoarcerea acasă a refugiaţilor dacă UE se împacă cu regimul lui Al-Assad şi contribuie financiar la reconstruirea Siriei. Europa nu are opţiuni bune, explică editorialistul FT.

Atât Turcia şi miliţiile sale siriene, cât şi Rusia şi regimul de la Damasc încearcă să reconfigureze peisajul demografic al Siriei - practic, epurare etno-sectariană. Rusia nu poate repatria refugiaţii sirieni. Al-Assad nu va permite recrearea balanţei demo­grafice - o populaţie antebelică cu aproximativ 70% sunniţi care au fost cât pe ce să-l detroneze. Regimul său împiedică întoarcerea băieţilor şi bărbaţilor sunniţi care pot lupta şi „reconstruieşte“ confiscând casele şi activele refugiaţilor.

Ankara vrea ca UE să sprijine crearea unei zone-tampon în regiunile kurde din nordul Siriei pentru a preveni alierea kurzilor sirieni cu insurgenţii kurzi din Turcia, care susţin crearea unui stat independent. În plus faţă de cele două enclave din nord-vest, Ankara a invadat nord-estul după ce forţele americane s-au retras de acolo în octombrie. Scopul este de a împinge înapoi miliţia kurzilor sirieni care a condus luptele  contra Isis până când preşedintele american Donald Trump i-a abandonat pe nepregătite. Erdogan propune instalarea a milioane de refugiaţi arabi sunniţi acolo şi vrea ca UE să ajute. Deşi acest plan este realizabil, el poate duce la alungarea kurzilor şi crearea, astfel, a unor noi valuri de refugiaţi. Într-o analiză pentru The Washington Institute, Fabrice Balanche, expert francez în problema siriană, a avertizat că „obiectivul lui Erdogan este de a-i înlocui pe kurzii din nordul Siriei cu arabi sunniţi pentru a înfiinţa o zonă tampon non-kurdă de-a lungul întregii graniţe“. Kurzii sirieni nu se vor muta, probabil, în alte părţi ale Siriei. „Este de presupus că mulţi vor fugi la Guvernul Regional Kurdistan din nordul Irakului şi apoi în Europa, unde au reţele de migrare deja constituite.“ Unii experţi spun că Erdogan nu este dispus să distrugă alianţa cu preşedintele rus Vladimir Putin şi de aceea va permite cucerirea Idlib, mulţumindu-se doar cu crearea zonei-tampon de la graniţă, de unde poate orchestra o nouă criză a refugiaţilor pentru Europa. Între timp, Erdogan trimite ultimatumuri Damascului, viaţa populaţiei din Idlib devine tot mai grea, iar Germania, cea mai mare forţă economică şi politică a UE, se zbate într-o criză politică.

 „Suntem foarte, foarte îngrijorăţi“, a spus James Jeffrey, detaşat special al SUA pentru Coaliţia Globală de Înfrângere a Isis. „Am putea avea o criză a refugiaţilor majoră, cu milioane de oameni afectaţi.“ El estimează că printre refugiaţi s-ar putea afla 7.000-10.000 de membri ai al-Nusrah, un grup jihadist afiliat la început la al Qaeda. „Unii dintre ei sunt terorişti internaţionali. Avem şi alte grupări teroriste internaţionale, ramuri ale al Qaeda şi Isis.“