Kanal D, amendat pentru violenţă de limbaj şi obscenitate în mai multe emisiuni, între care "WOWbiz"

Autor: Madalina Cerban Postat la 12 mai 2015 326 afişări

CNA a amendat Kanal D cu 15.000 de lei, pentru violenţă de limbaj şi comportament obscen în mai multe emisiuni, între care "WOWbiz", un membru al Consiliului, Dorina Rusu, afirmând că i se pare că unele programe de la această televiziune sunt un fel de "bordel, grădină zoologică şi casă de nebuni".

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, emisiunea "Te vreau lângă mine" (ediţiile din 21 octombrie 2014, 5 ianuarie şi 27 martie). Într-una dintre aceste ediţii, care a fost difuzată între orele 13.30 - 16.00, a fost prezentată o tânără care a dansat lasciv.

Totodată, CNA a analizat emisiunea "Teo Show" difuzată pe 24 februarie, în care a fost prezentat cazul unui model, Bogdan Vlădău, care ar fi avut o relaţie cu o nimfomană. Subiectul a fost discutat în studioul emisiunii de Monica Tatoiu, care, în opinia majorităţii membrilor CNA, a folosit un limbaj nepotrivit pentru ora de difuzare a emisiunii, la care au acces şi minorii.

De asemenea, CNA a analizat şapte ediţii ale emisiunii "WOWbiz", difuzate în perioada 6 - 21 ianuarie. În această emisiune a fost prezentat cazul unei femei, Loredana Pastramă, şi al paternităţii copilului acesteia.

În plus, a fost prezentată o farsă pe care actorul Andrei Duban a făcut-o unei femei supranumită "Valeria de Monaco". Aceasta a fost dezbrăcată şi percheziţionată pe motiv că ar fi transportat droguri.

În ceea ce priveşte emisiunea "Te vreau lângă mine", reprezentantul Kanal D, Cătălin Băleanu, a spus că dansul prezentat nu a conţinut nuditate. "Nu a fost nimic obscen", a spus acesta. El a precizat că în emisiune sunt prezentaţi "oameni simpli, de diferite vârste şi pregătiri, care încearcă să îşi găsească un partener".

Cătălin Băleanu a mai spus că în această emisiune sunt prezentate cazurile reale, iar publicul emisiunii este în proporţie de 91,7% peste 15 ani.

În ceea ce priveşte emisiunea "Teo Show", Cătălin Băleanu a spus că acest program a demonstrat de-a lungul timpului decenţă şi bun-simţ. "Nu am primit nicio sancţiune şi o avem de mulţi ani în grilă. În aceeastă situaţie a fost vorba despre o parodiere a unei melodii difuzată în studio. Nu a fost vorba despre comportant obscen, limbaj obscen, de nuditate. Totul s-a desfăşurat într-un context de natură umoristică, asemănător unui pamflet", a spus Băleanu.

Totodată, referindu-se la "WOWbiz", Cătălin Băleanu a spus că aceasta este o emisiune nocturnă, spre deosebire de emisiuni ale altor televiziuni, cu un conţinut similar, dar difuzate la ore accesibile minorilor.

La rândul său, Mădălin Ionescu, prezentatorul emisiunii "WOWbiz", a spus că seria emisiunilor dedicate Loredanei Pastramă a fost oprită la sfârşitul lunii ianuarie.

"La sfârşitul lunii ianuarie s-a luat o decizie împotriva succesului de casă. Am decis să oprim acest subiect, deşi subiectul mergea foarte bine (...) În proporţie de 98%, toate ediţiile şi discuţiile s-au desfăşurat după ora 23.00 şi eu am intervenit de fiecare dată. Am oprit emisiunea de mai multe ori. Au fost momente când oamenii au sărit la bătaie (...)", a spus Ionescu.

În ceea ce priveşte cazul Loredanei Pastramă, Mădălin Ionescu a spus că emisiunea de la Kanal D a avut un efect pozitiv asupra sa. "Femeia a venit cu o poveste de viaţă dramatică. Se prostitua în momentul în care a început povestea ei pe micul ecran. Pot să spun că nu mai face acest lucru. Am adus psihologi. Au avut efect acele ediţii. Niciunul dintre noi nu a încurajat prostituţia", a spus Ionescu.

Membrii CNA au considerat însă că emisiunile "WOWbiz", "Te vreau lângă mine" şi "Teo Show" au încălcat legislaţia audiovizualului, respectiv articolul 18, literele a şi b din Codul audiovizualului, potrivit căruia "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat; scene de sex, limbaj sau comportament obscen".

Astfel, la propunerea membrului CNA Valentin Jucan, Consiliul a decis să amendeze cu 15.000 de lei Kanal D. "Pentru" aplicarea acestei sancţiuni au votat Florin Gabrea, Valentin Jucan, Viorel Buda, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu, în timp ce "împotrivă" au votat Radu Călin Cristea şi Lorand Turos.

"Mi se pare inacceptabil să faci şapte emisiuni («WOWbiz», n.r.) de un asemenea nivel", a spus Radu Herjeu.

În ceea ce priveşte emisiunea "Teo Show", Radu Herjeu a spus că "se vorbeşte despre sex la ora 17.41". "Doamna Tatoiu ne povesteşte cum se face sex în avion (...) Ori protejăm minorii ori nu-i mai protejăm. Sunt nişte discuţii absolut nepotrivite la ora respectivă", a mai spus Herjeu.

"Emisiunile astea mi se par că sunt un fel de bordel, grădină zoologică şi casă de nebuni, în formă continuată (...) Asemenea emisiuni nu ar trebui să existe în halul ăsta", a spus şi Dorina Rusu.

Ea a spus că farsa făcut de Andrei Duban i se pare "incalificabilă". "Eu înţeleg că există farse, te poţi distra pe seama altuia. Dar fata respectivă a fost pusă într-o situaţie degradantă (...) Băiatul ăsta (Andrei Duban, n.r.) spunea poezii cu Ceauşescu, iar acum face lucruri aproape de pornografie", a spus Dorina Rusu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CNA,
KANAL D,
/actualitate/kanal-d-amendat-pentru-violenta-de-limbaj-si-obscenitate-in-mai-multe-emisiuni-intre-care-wowbiz-14252832
14252832
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.