Kerry i-a exprimat lui Lavrov preocuparea SUA privind limitarea accesului la locul prăbuşirii avionului
Secretarul de Stat american, John Kerry, i-a exprimat omologului său rus, Serghei Lavrov, "profunda preocupare" a Washingtonului în legătură cu condiţiile de acces ale anchetatorilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului malaysian în Ucraina, relatează AFP.
"Statele Unite sunt foarte preocupate de faptul că, pentru a doua zi consecutiv, anchetatorilor internaţionali şi OSCE li s-au refuzat un acces adecvat la locul prăbuşirii", anunţă Departamentul de Stat, informând că o discuţie telefonică pe această temă a avut loc între cei doi oficiali.
După 48 de ore de la prăbuşirea avionului care asigura zborul între Amsterdam şi Kuala Lumpur, foarte probabil doborât de o rachetă, cu 298 de persoane la bord, între care 192 de olandezi, rebelii împiedică accesul la locul prăbuşirii.
În plus, şeful diplomaţiei americane a evocat "îngrijorarea" Washingtonului în legătură cu "informaţii potrivit cărora rămăşiţele unor victime şi resturi (ale avionului) au fost distruse sau retrase în mod neadecvat de la locul" prăbuşirii avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines.
Kerry a îndemnat Moscova să ia imediat măsuri pentru "reducerea tensiunilor în Ucraina" şi să facă astfel încât separatiştii proruşi să depună armele.
Anterior, Ministerul rus de Externe a dat asigurări într-un comunicat că Serghei Lavrov şi John Kerry au convenit asupra punerii în aplicare pe teren a "tuturor condiţiilor necesare pentru a permite accesul echipei de experţi internaţionali".
În plus, cei doi diplomaţi au căzut de acord asupra "necesităţii unei anchete internaţionale echitabile, deschise şi independente", a mai anunţat diplomaţia rusă.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro