Kovesi: Ponta a fost citat să se prezinte la DNA în urmă cu mai multe zile, fără legătură cu moţiunea
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, că premierul Ponta a fost citat să se prezinte la DNA în urmă cu mai multe zile, ea spunând că începerea urmăririi penale împotriva acestuia nu are niciun fel de legătură cu depunerea moţiunii de cenzură.
Întrebată de ce urmărirea penală împotriva lui Ponta a fost începută acum, deşi este vorba despre un dosar care a fost deschis încă din anul 2012, Laura Codruţa Kovesi a declarat: ”Anumite informaţii, indicii şi probe au fost obţinute după administrarea unor mijloace probatorii, la sfârşitul lunii aprilie, cu privire la anumite infracţiuni care au fost reţinute şi de care este suspectat premierul în acest moment. S-a început urmărirea penală in rem, la începutul lunii mai. Deci este o perioadă foarte scurtă de timp de la momentul în care s-au obţinut anumite informaţii şi până la emiterea ordonanţei de efectuare în continuare a urmăririi penale”.
De asemenea, întrebată dacă este doar o coincidenţă faptul că Victor Ponta a fost chemat la DNA chiar în ziua în care PNL a depus la Parlament moţiunea de cenzură, Kovesi a spus că procurorii doar îşi fac treaba şi nu verifică ceea ce se întâmplă în spaţiul public.
”Procurorii îşi văd de treabă. Avem 7.000 de dosare în lucru în care sunt angrenaţi doar 86 de procurori. Noi nu verificăm ce se întâmplă în spaţiul public. Noi administrăm probele în funcţie de zilele şi orele în care trebuie să administrăm aceste probe. Citarea s-a făcut în mod legal, cu mai multe zile în urmă, nu are niciun fel de legătură cu depunerea sau nu a vreunei moţiuni, deci este o coincidenţă. Pur şi simplu procurorii îşi fac treaba”, a adăugat Kovesi.
Laura Codruţa Kovesi a mai fost întrebată şi ce se asteaptă să se întâmple în Parlament în cazul lui Ponta, răspunzând: ”Nu comentez. Noi am transmis o solicitare, aşteptăm răspunsul oficial”.
Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o "situaţie imposibilă" pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.
Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.
Tot vineri, PNL a depus la Parlament, moţiunea de cenzură la adresa Guvernului intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!". Moţiunea este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi 2 de la grupul-democrat, restul fiind deputaţi şi senatori PNL.
Purtătorul de cuvânt al PSD a susţinut că este mai mult decât suspect că DNA l-a chemat pe Victor Ponta în ziua depunerii moţiunii de cenzură de către PNL şi că premierul nu a fost niciodată asociat la "Şova şi asociaţii" şi nu a avut relaţii juridice cu complexurile Turceni şi Rovinari.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro