Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă - GALERIE FOTO

Postat la 31 ianuarie 2017 42778 afişări

Trei recorduri mondiale definesc Lacul Ursu din staţiunea Sovata, judetul Mureş: este cel mai mare lac helioterm din lume, este singurul lac cu apă sărată înconjurat de o vegetaţie bogată, lucru datorat solului vulcanic depus în timp, şi este singurul lac natural din lume despre care se cunoaşte, fără nici o indoială, data exactă la care s-a format! Este vorba de anul 1875, când, la 27 mai, a avut loc o prăbuşire de teren, creându-se astfel o formaţiune geologică, de natură carsto-salină.

Lacul Ursu şi-a primit numele după forma sa, asemănată cu o piele de urs. Se află la o altitudine de 502 m, pe un munte de sare de 3 km adâncime. Lacul are o suprafaţă de 40.235 m, adâncimea de 18,10 m, lăţimea de 170 m şi o salinitate medie de 250g/l. Lacul este înscris în lista monumentelor naturale ale României.

Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă şi este recomandată pentru băi de aproximativ 20 -30 de minute (10 – 15 minute pentru copii), pentru tratarea diferitelor afecţiuni reumatice, endocrinologice sau cardiovasculare. Nămolul care se formează pe fundul lacului este şi el folosit în diverse tratamente.

Fenomenul de heliotermie al lacului, a fost descoperit în jurul anului 1900, fiind determinat de “stratificaţiile concentraţiilor saline ale apei lacului şi încălzirea inegală a acestor straturi de către radiaţia solară”.

 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/lacul-din-romania-care-detine-3-recorduri-mondiale-apa-lacului-detine-proprietati-unice-in-intreaga-europa-galerie-foto-16006772
16006772
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.