Soarta averii lui Yasser Arafat e o problema cel putin la fel de spinoasa ca si succesiunea la varful Autoritatii Palestiniene.

Foarte repede, succesiunea la putere in Autoritatea Palestiniana a devenit un subiect mai interesant decat starea sanatatii lui Yasser Arafat, spitalizat in Franta cu un diagnostic incert. Ziarele i-au prezentat pe larg pe principalii candidati la succesiunea lui Arafat, insistand asupra raporturilor politice in care se gasesc acestia cu Israelul si cu puterile occidentale.

Mai putin a fost vorba in discutiile respective despre cine ar urma sa-si imparta averea lui Arafat, desi preluarea controlului acesteia e o problema cel putin la fel de importanta. Presa israeliana vorbeste deja despre "o lupta crancena" pentru o avere "estimata intre 4,2 si 6,5 miliarde de dolari" si citeaza surse palestiniene care spun ca Arafat ar fi lasat un testament in virtutea caruia averea ar urma sa fie administrata de familia sotiei sale, Suha. Unii din apropiatii lui Arafat, printre care si fostul premier Mahmud Abbas, cred ca averea apartine poporului palestinian si ar trebui sa fie transferata Autoritatii Palestiniene (AP). 

Controversa a inceput acum doua saptamani, cand Suha Arafat i-a cerut consilierului economic al liderului de la Ramallah, Muhammad Rashid, sa-i pregateasca o lista a activelor sotului ei. Rashid ar fi refuzat, afirmand ca va inmana o astfel de lista numai AP. Un asemenea document va fi insa foarte greu de intocmit, dat fiind ca e dificil de facut o distinctie intre averea personala a liderului si numeroasele conturi bancare deschise in numele Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei sau ale organizatiei Al-Fatah, dar controlate exclusiv de Arafat. Pe de alta parte, e greu de distins intre proprietatile lui Arafat si investitiile facute de Rashid si alti aghiotanti ai sefului intr-o serie de companii din teritoriile palestiniene - o fabrica de Coca-Cola din Ramallah, monopolurile nationale ale cimentului, tigarilor, lactatelor si conservelor sau cazinoul din Ierihon.

Potrivit unui consultant de investitii elvetian pe nume Jean-Claude Robard, citat de postul Al-Jazeera, Arafat a deschis primul sau cont bancar secret in 1965, cu 50.000 de dolari primiti de la emirul Kuweitului. Intre timp, seful palestinian si-a extins afacerile: a cumparat participatii de actiuni la hoteluri si companii de turism din Spania, Italia, Franta si Elvetia, la firme de telecomunicatii din Egipt, Tunisia si Algeria, a facut afaceri cu politicieni si oameni de afaceri evrei si arabi. 

In 2002, seful serviciilor speciale ale armatei israeliene, gen. mr. Aharon Zeevi, declara in fata unei comisii parlamentare ca liderul palestinian "controleaza personal" active in valoare de 1,3 miliarde de dolari. Anul trecut, in schimb, revista Forbes aprecia ca Arafat are o avere personala de 400 de milioane de dolari, iar anul acesta de numai 200.

Scaderea treptata a sumei se explica prin programul de reforma financiara initiat de Salam Fayad, ministrul de finante impus in 2002 de puterile occidentale. Ca sa intelegem cum s-a ajuns insa la o asemenea reforma, e cazul sa ne intoarcem un pic in timp. Dupa Acordurile de la Oslo din 1993 si 1995, care au creat premisele autonomiei pentru Gaza si Cisiordania, SUA si Uniunea Europeana au inceput sa pompeze masiv asistenta financiara pentru regimul lui Arafat, cu intentia de a incuraja dezvoltarea unei economii autonome palestiniene. Intr-adevar, in anii urmatori, economia din teritorii s-a pus pe picioare, iar companii din lumea araba, dar si firme occidentale, mai ales din domeniul utilitatilor, au investit in zona. N-a durat mult: atacurile teroristilor sustinuti de Arafat au continuat, represaliile din partea statului evreu nu s-au lasat asteptate, ocupatia israeliana s-a perpetuat, iar palestinienii au reinceput sa lupte pentru autonomie.  

Ca intotdeauna, partile s-au acuzat reciproc de continuarea violentelor, numai ca de data aceasta a intrat in joc si factorul economic: palestinienii au dat vina pe ocupatia israeliana pentru distrugerea economiei, in timp ce statul evreu a dat vina pe Arafat si pe apropiatii lui, care au furat din banii dati de SUA si de UE  in loc sa-i foloseasca pentru ajutorarea propriului popor. Israelul a incercat sa convinga comunitatea internationala sa sisteze ajutoarele financiare catre Arafat, aducand ca argumente diverse investigatii, venite mai ales pe filiera propriilor servicii secrete, despre modul fraudulos in care liderul palestinian a folosit banii din ajutoarele externe. 

Presa occidentala a preluat astfel rapoarte despre conturi bancare secrete, despre trafic cu droguri, cu arme, din comisioane pretinse partenerilor de afaceri (inclusiv unora israelieni) sau din "taxe de protectie" cerute unor companii sau state pentru a nu recurge la activitati teroriste impotriva lor. Nici o ilegalitate n-a ramas neinvocata in cazul lui Arafat - nici macar obtinerea de fonduri din vanzarea de marfuri contrafacute: CD-uri, imbracaminte, cosmetice si chiar bani falsi.

De ce Arafat a continuat sa primeasca insa bani din strainatate? Criticii sprijinului international fata de Arafat sustin ca oricum e vorba de sume prea mari; New York Times scria acum cateva luni ca anul trecut, donatiile din strainatate au ajuns la un miliard de dolari - 310 dolari pe cap de locuitor, adica mai mult decat a primit orice tara de la al doilea razboi mondial incoace. Dar vorbim de o zona devastata de razboi, parasita de investitori si, mai mult, deposedata de propriile venituri. Conform Protocolului de pace de la Paris, din 1994 (pandantul economic al Acordurilor de la Oslo), statul israelian are obligatia de a varsa AP taxele incasate pe majoritatea activitatilor economice din teritoriile ocupate. In ultimii ani insa, Tel Avivul a decis sa blocheze fondurile respective, ca urmare a reluarii violentelor din zona, astfel ca ajutoarele externe au ajuns aproape singura sursa de finantare in teritorii. 

Nu logica umanitara, ci logica politica este insa cea care a decis continuarea sprijinului pentru Arafat. Majoritatea tarilor europene au ramas la ideea ca fara Arafat procesul de pace in zona este imposibil, asa incat l-au sustinut in continuare, ani la rand. Atitudinea presedintelui Frantei, Jacques Chirac, care luna trecuta a trimis un avion special pentru liderul palestinian, pentru ca acesta sa se poata interna la Paris, nu a mirat pe nimeni. Sa nu uitam ca tot la Paris traieste sotia lui Arafat, impreuna cu fetita lor, cu o alocatie lunara de 100.000 de dolari din bugetul AP. 

In februarie anul acesta au aparut informatii ca Oficiul Anti-Frauda al UE (OLAF) studiaza o serie de documente din care reiese ca Arafat si Autoritatea Palestiniana (AP) au deturnat zeci de milioane de dolari din fonduri UE catre organizatii implicate in atacuri teroriste, intre care Brigazile Martirilor Al-Aqsa. O evaluare preliminara a acestor informatii, publicata de OLAF in august, spune insa ca "pana la ora actuala nu exista dovezi ca fonduri provenite din asistenta bugetara directa a UE catre AP ar fi fost folosite pentru a finanta activitati ilegale, inclusiv teroriste". 

SUA, in schimb, nu numai ca au acceptat cu mare greutate sa finanteze Autoritatea Palestiniana (un studiu din 2002 al Bancii Mondiale afirma ca din 1994, ajutorul financiar extern oferit AP a totalizat 4,5 miliarde de dolari, din care 1,1 miliarde, cel mai mult, au venit din SUA), dar si-au conditionat de la inceput sprijinul de incetarea atentatelor puse la cale de militantii Fatah (cea mai importanta organizatie revolutionara infiintata de Arafat, in anii ‘50) sau de alte organizatii sustinute de liderul palestinian. Mai ales dupa septembrie 2001, presedintele George W. Bush a declarat deschis ca nu-l considera pe Arafat un partener viabil de discutie pe tema Orientului Mijlociu.

SUA si-au impus vointa inclusiv cu ocazia celui mai recent proiect de pace pentru zona - faimoasa "Foaie de parcurs", conceputa de marile puteri mediatoare (SUA, ONU, UE si Rusia) ca un plan in etape catre crearea unui stat palestinian independent pana in 2005. Planul porneste de la premisa ca autoritatea lui Arafat, inclusiv cea economica, trebuie sa fie dislocata. In traducere diplomatica, aceasta inseamna ca eradicarea coruptiei din administratia palestiniana nu e posibila decat prin descentralizare: trebuie introdus un prim-ministru si numit un guvern de specialisti, care sa faca ordine in finantele si in birocratia din teritorii. 

Sarcina n-a fost deloc usoara, avand in vedere reputatia legendara a sefului palestinian de a controla pana la ultimul ban cheltuielile si incasarile AP. Occidentul a parut insa ca si-a gasit omul potrivit. Apreciat in mediile economice occidentale, ministrul de finante Salam Fayad apartine diasporei palestiniene: 

si-a facut studiile de economie la Universitatea din Texas, apoi a lucrat ca functionar in FMI - din 1995, reprezentant al acestei institutii pentru Autoritatea Palestiniana. Fayad a inceput curatenia in finantele AP: a infiintat un holding, Fondul Palestinian de Investitii, aflat sub controlul sau direct si conceput sa administreze toate fondurile si activele AP, inclusiv cele din strainatate. Cu alte cuvinte, a limitat autoritatea lui Arafat in a imparti dupa plac banii de la buget. A supus auditorilor internationali toate investitiile AP si a publicat pe Internet rezultatele auditurilor. 

Imediat, ministrul a fost ridicat in slavi de presa occidentala, care a vazut in el un reformator, un ghimpe in coasta sefului sau. Lucrurile sunt insa nuantate: demersurile lui de a aduce transparenta in afacerile AP au fost niste concesii menite sa atraga simpatia Occidentului si sa determine astfel o schimbare de atitudine a Israelului. La cererea lui Fayad, autoritatile israeliene au fost nevoite sa verse palestinienilor, anul trecut, taxele incasate incepand din 2000 pe tranzactiile comerciale incheiate in teritoriile ocupate - cam 400 de milioane de dolari. 

Jocul n-a mers insa prea mult: Israelul a realizat ca elegantul ex-functionar al FMI slujeste de fapt cauza palestiniana chiar mai bine decat amenintatorul militant Arafat si ca acesta e secretul ramanerii in functie (si in viata) a unui ministru de finante care doar in aparenta submineaza prin tot ce face autoritatea sefului sau. Lunile trecute, Israelul a blocat din nou banii din taxe, sub pretextul ca astfel obtine fonduri pentru despagubirea familiilor evreiesti care au dat in judecata AP pentru moartea rudelor ucise de atacuri teroriste. Aceasta a provocat o criza financiara acuta in teritorii, din cauza incapacitatii AP de a plati salariile si pensiile in sectorul de stat.

Nu e o intamplare, deci, ca din spitalul de la Paris, inainte de a intra in coma, Yasser Arafat a sunat in Palestina ca sa se intereseze ce se intampla cu lefurile poporului sau. Nu l-a sunat nici pe Abbas, nici pe Rashid, nici pe prim-ministrul Qurei. A vorbit la telefon cinci minute cu Salam Fayad, care a declarat apoi presei ca seful lui a avut de fapt de transmis prin el un mesaj pentru palestinieni: "Arafat mi-a spus: sunt in regula, ma simt bine. Spune-le, te rog, fratilor ca sunt bine".