Liderii grupurilor politice ale Parlamentului European au confirmat numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef european
Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au confirmat, în şedinţa Conferinţei preşedinţilor de miercuri, numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef al Parlamentului European, potrivit unui comunicat de presă al PE.
„Liderii grupurilor politice au susţinut, astăzi, numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef al Parchetului European. Decizia luată în Conferinţa Preşedinţilor (compusă din liderii grupurilor politice şi preşedintele Parlamentului European David Sassoli) vine în urma unui acord în luna septembrie între echipele de negociere ale Parlamentului şi Consiliului asupra procurorului-şef european. După confirmarea acesteia astăzi, doamna Kovesi poate să îşi înceapă mandatul de şapte ani. Consiliul a susţinut acordul la începutul acestei săptămâni”, au transmis reprezentanţii PE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
În prezent, 22 de state membre participă la cooperarea consolidată (Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Ţările de Jos, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania).
Se preconizează că EPPO îşi va începe activitatea în noiembrie 2020. EPPO va avea sediul la Luxemburg.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro