Liviu Dragnea: "Nicio graţiere nu mă ajută pe mine. România e patria denunţurilor şi a ascultărilor"

Postat la 31 ianuarie 2017 206 afişări

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, la sediul ICCJ, unde a fost prezent pentru primul termen în procesul în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu, că o lege a graţierii nu l-ar ajuta, precizând că România e patria denunţurilor şi a ascultărilor. Procesul a fost amânat.

Liviu Dragnea: "Nicio graţiere nu mă ajută pe mine. România e patria denunţurilor şi a ascultărilor"

"Nicio graţiere nu mă ajută pe mine. Eu nu am auzit de la Guvern că vrea să dezincrimineaze abuzul în serviciu pe de o parte. Pe de altă parte, ştiu că avem o Curte Constituţională, din câte mai ştiu eu, cel puţin azi dimineaţă era în vigoare, care a adoptat o decizie. Dacă trebuie să ieşim în stradă pentru a nu pune în acord deciziile Curţii Constituţionale cu legislaţia, e şi asta o opţiune, sau poate CCR a emis acea decizie pentru mine. Uitaţi-vă cu atenţie pe dosarul meu şi pe ce a apărut în presă sau ce a fost în dezbatere publică. Nu mă ajută pe mine personal. Eu am înţeles de la DNA că au o problemă cu vreo 15.000 de dosare. Eu nu cred că cele 15.000 sunt despre mine Vreau să aduc şi eu martori şi să audieze din nou martorii care au fost audiaţi la DNA să vedem dacă şi acest proces va merge şi se va susţine pe o declaraţie mincinoasă sau două declaraţii mincinoase obţinute în condiţii suspecte la DNA. Eu m-am uitat cu foarte mare atenţie pe toate declaraţiile. Oricine este de bună credinţă şi studiază cu atenţie doar acele declaraţii şi declaraţiile martorilor, se vede că sunt puse cu mâna sau cusute cu aţă albă, dictate. Vorbim despre o doamnă care a făcut o declaraţie mincinoasă, care a mai fost condamnată pentru luare de mită şi care probabil are alt dosar şi cu care se pare că s-a făcut o înţelegere. Asta este România, patria denunţurilor şi ascultărilor. Aştia sunt principalii piloni pe care se sprijină dosarele în România şi pentru care intră oamenii în puşcărie", a declarat preşedintele PSD la sediul instanţei supreme.

Întrebat ce l-ar sfătui pe Florin Iordache în privinţa modalităţii de promovare a actelor normative privind graţierea şi modificarea codurilor penale, Liviu Dragnea a declarat: "Eu l-aş sfătui să se inspire din experienţa înaintaşilor, adică din experienţa guvernului precedent. Dacă e să se dea prin ordonanţă sau să adopte proiect de lege, asta e problema lor. Dar e bine să se uite la experienţa înaintaşilor. Dacă s-a mai dat vreo graţiere prin ordonanţă, pot să dea, dacă nu, nu ştiu dacă e bine. eocamdată eu am văzut foarte mult scandal pe nişte intenţii. Am văzut şi o dezbatere publică şi eu zic să aşteptăm să vedem ce face guvernul".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.