Acum, la zece ani de atunci, in timp ce Blair se pregateste sa-si paraseasca postul luna viitoare, impovarat de un razboi nepopular si ajuns destul de jos in sondaje, cantecul pare fals. In ochii unora dintre criticii lui Blair, lucrurile nu au mers spre mai bine. Si s-ar putea tocmai sa mearga spre mai rau.

Plecarea lui Blair a fost subminata de o schimbare seismica in politica britanica. Partidul National Scotian (separatist) i-a invins pe laburisti, remarcandu-se drept cel mai mare partid al Scotiei in alegerile regionale de pe 3 mai si punand capat unei dominatii de jumatate de secol a laburistilor in aceasta zona. In Tara Galilor, laburistii au scazut, de asemenea, in timp ce in Anglia, opozitia conservatoare a facut pasi seriosi spre conducerea consiliilor locale care furnizeaza infanteria in batalia pentru conducerea tarii.

In SUA, Blair este amintit ca aliatul care a fost de partea Americii dupa atacurile de la 11 septembrie 2001, sacrificandu-si popularitatea la el acasa in favoarea unui gen mesianic de convingere politica, in stransa legatura cu aceea a presedintelui Bush.

"Caleidoscopul a fost zdruncinat", spunea Blair la o conferinta de presa a partidului in octombrie 2001. "Piesele sunt inca in miscare. In curand se vor aseza la loc. Inainte sa se intample asta, haideti sa reordonam lumea." Rezultatul acelei pledoarii este vizibil in Irak si Afganistan, unde sunt deplasate trupele britanice, si in Marea Britanie. Razboiul din Irak este dat ca exemplu aproape peste tot de criticii lui Blair ca motivul pentru care nu-i fac urari de bine acum, la plecarea din functie - si pentru care i-au si sanctionat partidul in alegerile locale si regionale.

Dar in ochii multor britanici, mostenirea lui Blair este cu mult mai nuantata: afectata in continuare de eforturile lui poticnite de a imbunatati educatia publica si sistemul sanitar, dar imbunatatita de succesul lui in redefinirea centrului de greutate al politicii britanice.

Blair a facut cunoscut ca si-a fixat sfarsitul lui iunie drept termen al plecarii din functia de sef al Partidului Laburist si, prin urmare, si din cea de premier. Demisia lui va incheia o era in care Marea Britanie a luptat intr-o serie de razboaie, s-a bucurat de o relativa prosperitate, a ramas in relatii reci cu Europa si si-a aliniat destinul cu cel al Statelor Unite, mai mult decat oricand in perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. 

Este o epoca in care Blair poate pretinde ca a consolidat pacea din Irlanda de Nord si a mutat dezbaterea politica nationala de la individualismul puternic al thatcherismului spre o acceptare mai social-democrata a virtutilor implicate de acceptarea unor cheltuieli publice semnificative pentru scoli si spitale. (Criticii lui spun ca nu a mers totusi cat de departe s-ar fi putut, facand concesii catre religia pietei libere si prin aceasta cimentand mostenirea Thatcher, ca si cand si-ar fi asumat-o.)

Blair, spun unii, a obtinut cea mai larga pretuire politica, convertindu-i nu doar pe adepti, ci si pe inamicii lui la notiunea unei societati preocupate de asistenta pentru cei defavorizati: pana si conservatorii din opozitie incearca acum sa se prezinte ca partid al compasiunii. Mai mult, Blair a depasit criticismul atavic si neincrederea de sine a Partidului Laburist ca ar fi in stare sa conduca un guvern sau o economie. "Pentru cea mai mare parte a unui deceniu, Blair a facut din Partidul Laburist partidul natural de guvernare", spune Dean Godson, director la institutul de cercetare Policy Exchange.  

Numai ca, dupa parerea multora, mostenirea lui Blair este puternic tarata. In vreme ce intr-o perioada parea destinat sa-si ocupe locul in galeria celor mai mari premieri ai Marii Britanii, acum e indeobste privit ca esuat pe un palier inferior, in urma figurilor unor Winston Churchill, Clement Attlee sau Margaret Thatcher. "Vazut in perspectiva, e de departe cel mai de succes lider din istoria Partidului Laburist, singurul lider laburist care a castigat trei scrutinuri consecutiv", spune Sunder Katwala, secretar general al gruparii de stanga Societatea Fabienilor. "Intrebarea care se pune este ce-a facut el cu asta?"

Pentru multi, un singur cuvant este de ajuns pentru a cuprinde toata mostenirea Blair: Irak. "Blair s-a convins ca puterea lui ar fi devenit mai mare daca ar fi devenit un jucator in dezbaterea americana", spune Katwala. Chiar in vreme ce britanicii dezamagiti il numeau "pudelul Washingtonului", el a devenit cel mai mare aliat al Americii in invazia din 2003. A facut asta "impotriva vointei manifeste a poporului britanic", scria profesorul David Marquand in saptamanalul de stanga The New Statesman. Blair a ramas cu acuzatia de a fi dus Marea Britanie la razboi sub pretexte false, amplificand reputatia guvernului sau de constructor al unei imagini de sine artificiale si facand praf increderea multora dintre cei care l-au votat intr-un numar coplesitor in 1997.

"Cred ca acum exista perceptia puternic inradacinata ca nu mai poti sa crezi niciun cuvant din cele ce ti se spun", afirma Robert Harris, comentator politic si romancier, intr-un interviu telefonic. Razboiul din Irak este "acel ceva urias care umbreste perioada lui Blair ca premier. Irakul si increderea oarba pe care Blair i-a aratat-o lui George W. Bush i-au erodat complet pozitia politica", sustine Harris.

Intr-adevar, sunt unii care sustin ca plecarea lui Blair va aduce partidului in viitor tot atatea beneficii cate au adus in trecut victoriile lui electorale. "Cu siguranta ca i-a fost afectata serios increderea in sine si in partidul sau", spune Glenda Jackson, parlamentar laburist si fosta actrita, care a criticat mereu politica lui Blair fata de Irak. "Odata ce el va fi plecat, partidul va deveni capabil sa se revigoreze. O imensa povara va disparea."

Cu toate acestea, epoca lui Blair s-a conturat intr-un context vast si dramatic. In mandatul lui, Marea Britanie a avut de-a face cu atacuri teroriste si posibile conspiratii. Amenintarea de odinioara din partea Armatei Republicane Irlandeze a fost inlocuita de una mai noua si mai periculoasa, din partea miscarii islamice care s-a dezvoltat in interiorul tarii si care a folosit drept argumente politica lui Blair in Irak si Afganistan.

In replica, Blair si-a asumat o inasprire a legilor antiteroriste, intr-o maniera care a fost caracterizata ca draconica de grupurile pentru apararea drepturilor omului. Propria lui administratie, care a venit la putere promitand sa fie "mai pura decat puritatea", ia sfarsit inconjurata de un nor negru de suspiciuni ca ar fi tranzactionat titluri nobiliare pentru imprumuturi cu care sa-si finanteze campania.

"A inceput cu o explozie de succes", spune Rohan Goonewardene, care a laudat schita propunerilor lui Blair pentru un serviciu public de sanatate mai eficient. "Politicile lui au fost corecte. Dar gestionarea si aplicarea lor sunt ineficiente."

Nu toata lumea e asa de critica. Alex Holden, un consultant de 28 de ani, considera ca falia dintre laburisti si conservatori s-a micsorat si ca Blair a creat chiar un nou consens. "Eu cred ca a fost un mare premier, dar nu un mare premier socialist", spune ea. "In multe privinte, diferenta dintre laburisti si conservatori este de fapt destul de mica."

Traducere si adaptare: Mihai MitricA