Lucrările de construcţii au înregistrat un declin de 10,2% în primul semestru
Volumul lucrărilor de construcţii s-a redus la şase luni cu 10,2%, ca serie brută, pe fondul scăderilor la lucrările de reparaţii capitale, cu 18,4%, şi la cele de întreţinere şi reparaţii curente, cu 12%, iar ca serie ajustată după numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a coborât cu 9,4%.
Totodată, lucrările de construcţii noi au consemnat o scădere cu 7,7%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
În ceea ce priveşte construcţiile inginereşti, volumul lucrărilor s-a diminuat cu 25,4%, iar la clădirile rezidenţiale şi cele nerezidenţiale, volumul a crescut cu 49,6%, respectiv cu 5,5%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut cu 9,4%, pe fondul reducerii volumului lucrărilor de reparaţii capitale, cu 18,9%, al lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente, cu 11%, şi al celor de construcţii noi, cu 8%. Construcţiile inginereşti au consemnat o scădere cu 26,7%, în timp ce lucrările la clădirile rezidenţiale şi nerezidenţiale au crescut cu 41,2%, respectiv cu 6,6%.
În iunie, construcţiile au avasat faţă de mai cu 11,5%, ca serie brută, cu creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (19,5%), lucrările de reparaţii capitale (11,7%) şi lucrările de construcţii noi (8,3%).
Lucrările la clădirile rezidenţiale au scăzut cu 4%, iar la cele nerezidenţiale cu 1,1%, însă construcţiile inginereşti au crescut cu 23,5%.
Ca serie ajustată, volumul lucrărilor a fost mai mic cu 2,6% decât în luna precedentă.
Faţă de iunie 2013, construcţiile au înregistrat o scădere cu 13% ca serie brută, sectoarele afectate fiind cele ale construcţiilor noi (-13,8%), ale lucrărilor de reparaţii capitale (-13,3%) şi ale celor de întreţinere şi reparaţii curente (-10,9%).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro