Luxul spaţiului personal

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 13 mai 2017 130 afişări

Cu cât e mai mare averea, cu atât ţi-e mai greu să împarţi cu altul, fie el şi partenerul de viaţă, ce ai. Acesta este mesajul pe care par să-l transmită în ultima vreme locuinţele superbogaţilor, scrie The Telegraph

Luxul spaţiului personal

Nu mai e deci deloc neobişnuit să găseşti în asemenea case băi separate pentru el şi ea, la fel şi birouri, camere destinate hobbyurilor şi dormitoare pentru fiecare dintre cei doi. Se pot găsi pe alocuri chiar şi apartamente cu balcoane separate pentru el şi ea, ori case unde fiecare are piscina lui: el afară, iar ea în interior, pentru că vrea să poată înota şi iarna.

Existenţa unor dormitoare separate se poate datora faptului că unul dintre parteneri sforăie prea tare şi atunci trebuie izolat, ori faptului că unul dintre ei călătoreşte foarte mult şi-şi doreşte spaţiul lui propriu. Oricum ar fi, cele două dormitoare trebuie să fie la fel de luxoase, spun cei care se ocupă cu proiectarea şi decorarea unor locuinţe cu spaţii separate pentru soţ şi soţie.

Agenţii imobiliare care se ocupă de vânzarea caselor luxoase afirmă că existenţa unor spaţii separate, ca dormitoare, băi, birouri a devenit chiar un element definitoriu al luxului pe care clienţii se aşteptă să-l găsească.

Baia lui poate fi, de exemplu, o încăpere secretă, placată cu marmură neagră şi ascunsă după un panou din dressingul personal, în timp ce a ei poate fi una dotată cu o cadă generoasă, televizor şi vedere la grădină. Uneori dorinţa de avea spaţii separate poate merge până într-acolo încât cei doi să locuiască în penthouse-uri alăturate, decorate după gusturile lor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lux,
personal,
spatiu,
locuinte,
avere,
crestere,
mesaj,
par,
partener,
viata

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.