Made în China sau made for China? În 2023,asiaticii au dat pe lux cu 50% mai mulţi bani faţă de 2022

Autor: Măncila Mihaela Postat la 26 ianuarie 2024 70 afişări

Piaţa globală a modei de lux va ajunge la peste 400 mld. de dolari. Anul trecut, asiaticii au dat pe lux cu 50% mai mulţi bani faţă de 2022. Chinezii vor da cu 10% mai mulţi bani pe articole de lux în 2024. Piaţa modei de lux este afectată de capacitatea scăzută de transport.

Made în China sau made for China? În 2023,asiaticii au dat pe lux cu 50% mai mulţi bani faţă de 2022

Nu poate low-budget-ingul să strice piaţa produselor de lux, cât o pot ridica chinezii.

În ciuda trendurilor occidentale de a nu mai arunca cu banii pe tot ce văd mai atrăgător în ultimele colecţii ale designerilor, piaţa globală a modei de lux va ajunge la peste 400 de miliarde de dolari, în următorii 4 ani.

Dacă europenii sunt mai atenţi cu banii pe care îi dau pe produse le lux, consumatorii asiatici, cu precădere cei chinezi au cheltuit în 2023 cu 50% mai mulţi bani pe produse de lux, faţă de anul precedent, reiese dintr-o analiză XTB România, care preia date şi de la Bank of America, relatează Aleph News.

Chinezii vor cheltui cu 10% mai mulţi bani pe articole de lux, e prognoza analiştilor de la XTB.

Creşterea pieţei globale a produselor de lux ar fi fost şi mai mare, dacă nu ar fi intervenit conflictul din Orientul Mijlociu.

În schimb ce ţine pe loc cererea în Europa nu e doar trendul care îi face pe oameni să cheltuiască mai puţin pe modă şi mai mult pe proiecte mai importante.

Piaţa este afectată şi de capacitatea scăzută de transport, care îşi revine prea lent, după ce zborurile au fost afectate de pandemie, spun datele oferite de Bank of America.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
china,
lux,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.